Michael Jackson lasă în urmă un munte de datorii şi concerte neonorate

23Comentarii
Michael Jackson lasă în urmă un munte de datorii şi concerte neonorate
Superstarul Michael Jackson lasă în urmă, pe lângă melodiile sale ascultate în întreaga lume şi milioane de fani, un munte de datorii şi o serie de concerte neonorate, despre care mulţi sperau că îi vor rezolva, măcar parţial, problemele financiare, relatează Reuters. Video You Tube – Michael Jackson

Regele muzicii pop a murit în mod neaşteptat joi, la vârsta de 50 de ani, după o carieră de 40 ani în timpul căreia a scos cel mai vândut album din toate timpurile, “Thriller”.

În pofida sutelor de milioane de dolari încasaţi, Jackson avea o datorie de circa 500 de milioane de dolari, au declarat surse citate de The Wall Street Journal la începutul lunii.

Însă drepturile de autor pentru melodiile sale şi pentru o parte din catalogul Beatles, pe care le deţinea, valorează peste un miliard de dolari, potrivit unei surse din insdustria muzicală.

Cariera şi imaginea lui Michael Jackson au fost afectate de problemele financiare şi legale care s-au acumulat în ultimii ani. Cunoscut pentru sumele impresionante de bani pe care le cheltuia pe jucării şi antichităţi, el a fost a fost acuzat de un contabil, în timpul procesului său din 2005 pentru molestarea sexuală a unui copil, că ar fi cheltuit cu 20, până la 30 de milioane de dolari mai mult decât încasa pe an.

Stilul său de viaţă excentric a fost posibil, pe de o parte, datorită unui împrumut de 200 de milioane de dolari garantat cu partea pe care o deţinea din drepturile de autor pentru catalogul Beatles. De asemenea, Jackson deţinea un joint venture cu Sony Corporation, Sony/ATV.

În 2006, el a refinanţat creditele pe care le avea, pentru a se salva de insolvenţă. De asemenea, în noiembrie a trebuit să predea titlul proprietăţii sale Neverland din California unei companii înfiinţate de el şi de trustul de investiţii imobiliare Colony Capital LLC, care deţine ipoteca o ipotecă pe proprietate.

Colony Capital intenţiona să vândă Neverland, care ar fi putut valora între 70 şi 80 de milioane de dolari dacă Michael Jackson şi-ar fi refăcut cariera, a declarat directorul companiei, Tom Barrack, citat de Wall Street Journal.

Într-un comunicat dat publicităţii joi, Barrack a declarat că este “profund întristat” de decesul artistului, dar nu a comentat impactul asupra companiei sale.

Pentru a rezolva aceste probleme financiare, Michael Jackson plănuia o serie de concerte la Londra în această vară, la 12 ani după ultimul său trurneu. AEG Live, care promova cele 50 de concerte care urmau să aibă loc la 02Arena, ar putea pierde până la 40 de milioane de dolari, dacă asigurările pe care le are nu sunt suficient de substanţiale pentru a acoperi ceea ce a cheltuit deja pentru pentru producţie, potrivit revistei Billboard.

În plus, compania nu va putea recupera nimic de la familia Jackson. “Organizatorii concertelor nu îl pot da în judecată”, a explicat Bob Rasmussen, decanul facultăţii de drept Gould, de la University of Southern California. “După ce moare, nu mai are nicio obligaţie să cânte”, a adăugat el.

În plus, AEG estimase că va obţine 400 de milioane de dolari printr-un proiect de a colabora cu Michael Jackson timp de trei ani şi jumătate.

Dar cele mai mari venituri ale lui Michael Jackson ar putea fi înregistrate după moartea sa. Sony Music Entertainment va reedita, probabil, cele mai bine vândute albume ale artistului şi poate chiar înregistrări rare.

Sursa: Newsin

Institutul medico-legal din Los Angeles confirmă decesul lui Michael Jackson



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor