Michael Douglas are cancer în stadiu avansat

Michael Douglas are cancer în stadiu avansat
Actorul american Michael Douglas a declarat, marţi, în timpul unei emisiuni de televiziune, că şi-a păstrat optimismul şi că speră să învingă cancerul la gât cu care a fost diagnosticat în luna august, deşi boala se află în cel mai avansat stadiu al ei (stadiul IV), informează Reuters.

Michael Douglas, în vârstă de 65 de ani, invitat în talk show-ul de televiziune moderat de David Letterman, a declarat că a aflat în urma unei biopsii că boala de care suferă este în stadiul IV – o etapă a maladiei pe care actorul american o consideră “intensă”.

David Letterman l-a întrebat apoi pe actor dacă stadiul IV reprezintă un diagnostic bun. Potrivit scriptului oferit de editorii emisiunii “Late Show with David Letterman”, difuzată de CBS, Michael Douglas a răspuns laconic: “Nu”.

Cancerul în stadiul IV s-a răspândit în organism foarte departe de tumoarea originală şi, de obicei, este imposibil de tratat.

“Toţi speră să fie vorba de cancer în stadiul I, însă nu este cazul. Toţi sunt îngrijoraţi să nu se răspândească. Speranţele sunt mari. Şansele de supravieţuire sunt bune. Aş spune că acum acestea sunt de 80%. Graţie anumitor spitale şi medicinei moderne, ele s-au îmbunătăţit”, a declarat actorul american.

Potrivit National Cancer Institute, pacienţii care suferă de cancer cerebral sau cancer al gâtului în stadiul IV apelează, de regulă, la intervenţii chirurgicale, radioterapie şi chimioterapie.

Michael Douglas i-a spus cu această ocazie lui David Letterman că boala sa a fost cauzată de fumat şi consumul de alcool. Actorul a acuzat dureri la nivelul gâtului şi a fost supus mai multor teste medicale la începutul verii, însă, iniţial, medicii nu au descoperit nimic. După vacanţa de vară, actorul a decis să facă o biopsie, iar analiza ţesutului prelevat a indicat faptul că suferă de cancer.

În cazul în care radioterapia şi chimioterapia nu vor fi eficiente, Michael Douglas va trebui să fie operat şi va suporta o laringectomie parţială sau totală. În urma unei astfel de operaţii, actorul american ar putea avea o voce schimbată sau ar putea să îşi piardă vocea complet.

De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Michael Douglas a câştigat două premii Oscar, unul în calitate de producător al filmului “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, împreună cu Saul Zaentz, în 1976, iar celălalt pentru rolul magnatului din lumea finanţelor Gordon Gekko din filmul “Wall Street”, regizat de Oliver Stone. De altfel, actorul american şi-a reluat acest rol într-un nou film, intitulat “Wall Street: Banii sunt făcuţi să circule/ Wall Street: Money Never Sleeps”, care a avut premiera internaţională în mai, la Festivalul de la Cannes.

Michael Douglas a apărut în numeroase lungmetraje, precum “Idilă pentru o piatră preţioasă” şi “Wonder Boys”, însă rolul care l-a propulsat a fost cel al inspectorului de poliţie Steve Keller, pe care l-a interpretat în cele 98 de episoade ale serialului de televiziune “Străzile din San Francisco”, difuzat de postul ABC între anii 1972 – 1976.

Douglas a primit, totodată, premiul pentru întreaga carieră din partea Institutului de Film American, în 2009, dar şi un premiu Cesar onorific, în 1998, şi un Glob de Aur pentru întreaga activitate, în 2004. De asemenea, Michael Douglas a primit titlul de Mesager al Păcii din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite, în anul 1998.

Michael Douglas este fiul actorului Kirk Douglas şi al Dianei Dill şi este căsătorit cu actriţa galeză Catherine Zeta-Jones, cu care are doi copii – Dylan, în vârstă de zece ani, şi Carys, în vârstă de şapte ani.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase