Mesaje de protest pe blocul afectat de explozia de la inceputul acestui an

Reactualizat la:
23Comentarii
Mesaje de protest pe blocul afectat de explozia de la inceputul acestui an
Locatarii blocului afectat de explozia care a avut loc în urmă cu un an pe strada Constantin Brăiloiu din Timişoara protestează faţă de ceea ce ei numesc a fi „indiferenţa autorităţilor locale şi judeţene”. Acestea, spun locatarii, nu au alocat fonduri pentru reabilitarea blocului.

Disperaţi, aceştia au agăţat cearşafuri pe imobil, pe care au scris: „Cât să mai aşteptăm?”, „ Şi noi suntem timişoreni. Avem drepturi, nu doar îndatoriri! Şi noi votăm!”, „Noi nu cerşim. Vă cerem sprijin. Indiferenţa voastră ucide”. „Am recurs la această metodă de protest pentru că autorităţile nu ne bagă în seamă şi nu ne acordă niciun fel de sprijin. Ne trimit de la Primărie la Prefectură şi invers, ne spun că nu au temei legal să ne ajute pentru că blocul este în proprietate privată. Protestăm pentru că a trecut un an şi jumătate de când s-a întâmplat şi nimeni nu ne bagă în seamă”, declară Daniela Micu, unul dintre locatari. O altă femeie care are apartament în imobilul afectat de explozie, declară „Chiar dacă unele apartamente  nu au fost afectate de explozie, nu putem locui în ele. Avem copii şi este rece, nu este apă, nu este curent”.

Imobilul a fost declarat impropriu pentru locuit şi a fost tăiat de la utilităţi. Câteva etaje sunt sprijinite de stâlpi metalici de susţinere. Reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că nu pot finanţa reabilitarea unui bloc aflat în proprietate privată, ci doar Guvernul, prin Fondul de Urgenţă. „ Am făcut expertize, studii de fezabilitate. Le-am dat autorizaţie de construcţie în regim de urgenţă şi i-am ajutat cu banii necesari, prin ADP, pentru consolidarea provizorie a blocului, însă nu putem aloca bani pentru reconstrucţia unui imobil aflat în proprietate privată. La Bacău, într-un caz similar, Guvernul a deblocat fondurile necesare în două zile”, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea.

În replică, prefectul Mircea Băcală susţine că Guvernul ar fi alocat bani din Fondul de Urgenţă dacă Primăria Timişoara nu ar fi avut datorii către Bugetul de stat mai mari în 2010 decât în 2009. „Am zi de audienţe. Oamenii sunt jos şi am să-i primesc, la fel ca de obicei, nu ca primarul, care a pus gardienii să-i dea afară din Primărie. Guvernul ar fi dat bani din Fondul de Rezervă. Ultimul demers al meu este din luna februarie, însă hotărârea de guvern nu poate fi promovată din cauză că datoriile restante ale Primăriei Timişoara către Bugetul de stat, în 2010, au fost mult mai mari decât cele din 2009”, declară prefectul de Timiş, Mircea Băcală.

Primaria Timisoara refuza sa refaca blocul afectat de explozie de pe Brailoiu

Femeie descoperita moarta in blocul afectat de explozie din Timisoara

Proprietarii din blocul zguduit de explozia unei butelii la Timisoara sunt ignorati de autoritati

Pericol de prabusire la blocul de nefamilisti din Timisoara care a explodat in ianuarie

Explozie la un bloc cu 100 de apartamente din Timişoara

ADP a “umflat” devizul pentru lucrarile de urgenta efectuate la blocul din Timisoara afectat de explozia unei butelii

 



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor