Meniu special de Paşti, pentru bolnavii de la Spitalul Judeţean

Meniu special de Paşti, pentru bolnavii de la Spitalul Judeţean
Bolnavii care îşi vor petrece sărbătorile pascale internaţi la Spitalul Judeţean din Timisoara vor avea parte de un meniu special în ziua de Paşti. Ei vor primi drob, cozonac şi ouă roşii.

Astfel, bolnavii vor primi la micul dejun un ou roşu, drob şi două felii de cozonac, iar la prânz supă de zarzavat cu orez, sarmale şi mămăliguţă. Cei care nu au voie să consume sarmale vor primi, în schimb, carne de pasăre. La cină, bolnavii vor avea în farfurii sufleu cu gem şi o cană de ceai. Pentru pacienţii care suferă de diabet, meniul de duminică va fi compus din lapte, şuncă, margarină, ou roşu şi drob, friptură de pasăre cu orez şi fasole verde.

De asemenea, în weekend, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean din Timisoara, programul de lucru va fi normal. Pe timpul zilei, pe tură, garda va fi asigurată de trei medici, iar pe timpul nopţii de doi. Ei vor fi ajutaţi de rezidenţi şi asistente.   



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !