Medicii timisoreni se pregătesc de protest

De Valentin Rusu
1Comentariu
Medicii timisoreni se pregătesc de protest
Reprezentanţii Colegiului Medicilor Timiş pun la punct ultimele detalii referitoare la protestul care va avea loc în perioada următoare. Cadrele medicale au o listă de şase revendicări pentru mai marii din Sănătate, printre acestea numărându-se şi salarizarea în funcţie de performanţe.

Lista revendicărilor conţine şase solicitări majore, respectiv alocarea a minumum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege specifică sistemului de sănătate în care proiectul privind performanţa să reprezinte un capitol, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi.

Susţin aceste revendicări reprezentanţii Coaliţiei profesioniştilor: Colegiul Medicilor Dentişti, ai Colegiului Psihologilor, Colegiul Farmaciştilor, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România, Federaţia SANITAS, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, Societatea Medicilor din Colectivitatile de Copii Tineri şi Asociaţia Medicilor Rezidenţi din România.

Protestele vor începe pe 18 septembrie. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a făcut un apel la responsabilitate, astfel încât acţiunile sindicale să nu pericliteze în vreun fel viaţa pacienţilor.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor