Medicii nostri se inghesuie sa plece in strainatate

43Comentarii
Medicii nostri se inghesuie sa plece in strainatate
Ceea ce trebuie să fi fost bucurie pentru reprezentanţii celor 14 agenţii europene care au venit să recruteze personal medical pentru lucru în străinătate, ar trebui să fie motiv de tristeţe pentru sistemul sanitar din România şi pacienţii săi: peste o sută de medici şi asistenţi medicali, aproape toţi tineri, au stat în faţa unei uşi a Hotelului Continental încă de dinainte de deschiderea Târgului Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice care a debutat sâmbătă dimineaţa la Timişoara.

Unii cu CV-urile gata pregătite de acasă, alţii interesaţi direct de câte o ţară dintre cele care doresc personal medical de aici (Marea Britanie, Irlanda, Germania, Canada, Norvegia, Suedia, Elveţia sau Spania), toţi motivaţi, fără niciun fel de altă adăugare, de salariile promise: de la mii la zeci de mii de euro. 

Târgul Medicilor este la prima ediţie în Timişoara, iar organizatorii se aşteaptă ca până duminică, la ora 16.00, când e închiderea, să le treacă pragul peste două mii de persoane.

Încă de la deschidere, câţiva medici şi asistenţi medicali au putut să participe la cursuri gratuite despre învăţarea limbii engleze rapid şi completarea unui CV specializat, în funcţie de domeniul medical. Organizatorii au mai precizat că există şi oferte pentru medicii mai în vârstă, care pot găsi locuri de muncă pe o perioadă determinată.

Târgul Medicilor va fi deschis şi la Iaşi în perioada 27-28 noiembrie 2010.

Delia S. Barbu



43Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor