Medici amenintati cu un cutit de un boshetar caruia vroiau sa ii acorde primul ajutor

18Comentarii
Medici amenintati cu un cutit de un boshetar caruia vroiau sa ii acorde primul ajutor
Un echipaj SMURD a fost ameninţat vineri după-amiază cu un cuţit de un om al străzii, cărora medicii vroiau să îi acorde primul ajutor. Incidentul s-a petrecut în Piaţa Iosefin din Timişoara.

Se pare că totul a pornit de la o încăierare dintre doi boschetari, care a degenerat în bătaie în toată regula. Când unul dintre cei doi oameni ai străzii a fost rănit, trecătorii au sunat la serviciul de urgenţă 112, iar un echipaj SMURD s-a deplasat imediat la faţa locului. Când să îi acorde însă primul ajutor celui rănit, medicii s-au trezit că acesta scoate un cuţit şi începe să îi ameninţe. Medicii au cerut ajutor prin staţie, iar un echipaj de Poliţie s-a deplasat la locul incidentului şi i-au reţinut pe cei doi scandalagii. Acum, cel care i-a ameninţat pe medici cu cuţitul, un tânăr în vârstă de numai 14 ani, riscă dosar penal pentru ultraj, întrucât aceştia se aflau în exerciţiul funcţiunii.    



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor