Mediaşul a administrat o lecţie de fotbal pragmatic celor de la Poli

15Comentarii
Mediaşul a administrat o lecţie de fotbal pragmatic celor de la Poli
Adio titlu de campioană în actualul sezon! Gaz Metan Mediaş a şters şi ultima urmă de speranţă la titlu în tabăra alb-violetă, după ce a învins pe Dan Păltinişanu, cu scorul de 2 – 0.

FC Timişoara a fost lipsită de inspiraţie, nu a reuşit să-şi impună dominarea de pe teren şi pe tabela de marcaj. Cei care au marcat prima dată au fost cei de la Poli, în minutul 20. Contra a tras o torpilă de la marginea careului de 16 metri, mingea a lovit transversala şi a intrat în spaţiul de ţintă, la mică distanţă de linia porţii. Arbitrii nu au fost însă de acord şi golul nu a fost acordat, ei considerând că balonul nu a depăşit linia porţii. Se pare că faza i-a demoralizat pe elevii lui Sabău, deoarece echipa a jucat din ce în ce mai prost. În minutul 31, de Oliveira a profitat de bulevardul din apărarea Timişoarei, a şutat şi a înscris sec în poarta lui Pantilimon, scorul devenind 1 – 0 pentru oaspeţi.

Poli a pornit bine repriza a doua. Bonfim a ratat două ocazii foarte bune. Mai mult, Contra şi-a lăsat echipa în 10 oameni, după ce a fost eliminat în urma unui fault, la jumătatea celei de-a doua reprize. Cei care au înscris au fost tot oaspeţii, acelaşi de Oliveira a înscris în minutul 82, stabilind scorul final al partidei: 2 – 0 în favoarea celor de la Gaz Metan Mediaş.

Nota 10 cu plus pentru public: fanii au aplaudat echipa şi după ce era condusă cu două goluri, dar şi la finalul partidei. De asemenea, spectatorii l-au aplaudat pe de Oliveira, autorul celor două goluri ale partidei.

Cele două formaţii au început partida în următoarele componenţe:

Poli Timişoara: Pantilimon, Bonfim, Luchin, Cisovsky, Sepsi, Curtean (min 56 – Parks), Alexa, Bourceanu (Goga – min 45), Contra, Cociş, Magera (Ionescu – min 75).

Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Gaz Metan Mediaş: Buchta, Zaharia, Trtovac, Akaki, Pârvulescu, Todea, Hoban, Munteanu, Oliveira (min 90 Nohai), Galanis (min 55 Bozeşan), Silvăşan (min 94 – Cigan).

Antrenor; Cristian Pustai

Cartonaşe galbene: min 35 Todea, min. 43 – Trtovac, min. 58 Magera, min. 71 – Akaki. Min. 90 – Dan Alexa

Cartonaş roşu: min 62 – Contra.

Arbitri: Adrian Comănescu – Râmnicu Vâlcea, Dragoş Iliescu – Craiova şi Bogdan Velicu – Bucureşti.



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor