Meciuri tari în B2

TIMIŞOARA – CFR – Poli II şi Auxerre – Apulum, sunt două partide care vor captiva atenţia „consumatorilor” de fotbal din Timiş.

După ultimele două victorii obţinute de ceferişti, 1-0 cu Mioveni şi 4-1 la Dej, soarele pare să iasă dintre nori şi la Gara Mare. „Aveam mare nevoie de aceste puncte deoarece am ajuns într-o situaţie delicată.

Băieţii s-au mobilizat exemplar şi am reuşit să ieşim la liman. În meciul cu Poli II ne dorim din tot sufletul o victorie pentru a răsufla mai uşuraţi”, ne-a declarat antrenorul echipei feroviare Florin Bugar. Poli II este o echipă formată din jucători ce au evoluat sezonul trecut şi pentru CFR.

Tinerii alb-violeţi se simt excelent în deplasări, un motiv în plus ca acest spectacol, ce va începe sâmbătă de la ora 11, să fie urmărit de cât mai mulţi spectatori. La Lugoj, pe stadionul Tineretului, Auxerre va întâlni una dintre performele Cupei României, Apulum Alba Iulia.

„Vom juca împotriva unei echipe ce se află pe val. Au învins şi Vasluiul în Cupă, iar în campionat se descurcă excelent pe terenuri străine. Suntem conştienţi de valoarea lor, dar ne dorim o victorie ce să ne scoată din zona locurilor retrogradabile”, ne-a spus ieri antrenorul lugojenilor Cosmin Petruescu. Pentru a scăpa de spectrul retrogradării, Auxerre are nevoie de 2 victorii în următoarele 2 jocuri, mai ales că aceste întâlniri le vor disputa pe teren propriu.
Daniel Neacşu
daniel.neacsu@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !