Meci tare pentru handbalistii de la Politehnica. La Timisoara vine, duminica, Steaua Bucuresti

De Marcel Hoster
Meci tare pentru handbalistii de la Politehnica. La Timisoara vine, duminica, Steaua Bucuresti
© Tion: Meci tare pentru handbalistii de la Politehnica
Duminică, 2 octombrie, de la ora 16, handbaliştii de la SCM Politehnica Timişoara au meci greu, acasă, cu cei de la Steaua Bucureşti. Antrenorul echipei bănăţene este bucuros că jucătorii săi au avut la dispoziţie o săptămână întreagă de pregătire.

Un meci cu un adversar dificil, aşa vede antrenorul Pero Milosevic partida celor de la SCM Politehnica Timişoara cu Steaua Bucureşti, de duminică după-masă, la Sala Constantin Jude. El remarcă faptul că întâlnirile din campionatul precedent au fost diferite, aceasta pentru că şi loturile celor două echipe sunt diferite, remarcând prezenţele lui Dimitrijevic, Kostadinovic, Dragnea sau Stănescu, componenţi ai Stelei care nu au îmbrăcat anul precedent tricoul roş-albastru.

„Posturile lor sunt bine acoperite acum, de jucători cu experienţă în meciurile cu miză, dar şi noi avem atuurile noastre. Ne-am putut bucura în această săptămână de un ciclu complet de pregătire, cu antrenamente aşa cum ne-am propus, fără să mai fim condiţionaţi de vreo deplasare lungă sau de câte două meciuri în şapte zile. Mi se pare că dacă vom evolua ca în meciul cu Dinamo, atunci putem spera la victorie” a declarat Pero Milosevic.

Milosevic Junior, jucătorul timişorenilor, care a fost nevoit să sufere o intervenţie chirurgicală maxilo-facială, după ce a primit o lovitură în plină figură, îşi revine. Şi celălalt coordonator de joc, Cristian Fenici, s-a antrenat cu echipa în a doua parte a săptămânii, după ce s-a accidentat în precedentul meci, de la CSM Focşani.

Echipa bănăţeană s-a pregătit la intensitate maximă, antrenorul principal declarând că a simţit o mai mare prospeţime în cadrul lotului.

„Atunci când jucăm la Timişoara, trebuie să câştigăm. În primul rând o facem prin apărare, dar şi în atac sper ca să fim mai precişi. Îmi pare rău de meciurile pierdute acasă, am fi meritat măcar egaluri în jocurile cu Călăraşi şi Dinamo” a mai declarat tehnicianul muntenegrean.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase