Formaţia sârbă este una dintre cele mai de succes din campionatul ţării vecine, dar şi pe plan european.
Meciul de prezentare a lotului alb-violet va avea loc luni, 7 septembrie, de la ora 19,00, la sala Constantin Jude. De-a lungul istoriei, Zvezda a câștigat de 16 ori titlul național și de opt ori cupa Serbiei, iar în vara acestui an a întrerupt dominația de 13 ani a marii rivale, Partizan Belgrad, pe care a învins-o cu 3-0 la partide, în disputa pentru titlul din Serbia. Steaua Roșie recâștigă întrecerea internă la 17 ani distanță de la precedenta reușită de acest gen.
„Este o onoare pentru noi că Steaua Roșie a acceptat invitația. Este un nume mare al baschetului european și faptul că mulți jucători crescuți la Zvezda au fost la echipa noastră, precum Vladimir Tica și Srdjan Jovanovic, a contat mult. Sper ca meciul să fie o bucurie pentru suporterii noștri și un test util pentru echipă, în perspectiva cupelor europene”, Leontin Demaio, managerul BC Timișoara.
Roș-albii sunt, de asemenea, deținători ai trofeului în puternica Ligă Adriatică, după 3-1 cu Cedevita Zagreb, în finală, dar și câștigători ai Cupei Serbiei. În Liga Adriatică, Zvezda a stabilit un record al competiției, sezonul trecut, printr-o serie de 20 de victorii consecutive.
Citiți principiile noastre de moderare aici!