Meci de „1” sau „2”?

Meci de „1” sau „2”?
TIMIŞOARA – Oţelul vrea să treacă de pasa proastă cu o victorie în meciul cu Poli, iar bănăţenii ţintesc trei puncte pentru a rămâne în lupta pentru locurile europene.

Antrenorul secund al echipei Oţelul, Viorel Tănase, speră ca în meciul cu Poli Timişoara, programat miercuri, pe teren propriu, în etapa a XXVIII-a a Ligii I, jucătorii moldoveni să aibă o altă mentalitate decât în partidele cu Universitatea Cluj şi Dinamo, ambele pierdute, scoruri 1-2 şi 0-1.

Cred în potenţialul echipei, în orgoliul jucătorilor. Sper să îşi revină din punct de vedere psihic după înfrângerile cu Universitatea Cluj şi Dinamo şi să vedem la ei o altă determinare în meciul cu Poli Timişoara. Cred că putem obţine victoria, o victorie de care avem nevoie ca de aer pentru a ne linişti şi pentru a ne ţine cât mai departe de zona retrogradării”, a spus Viorel Tănase.

De cealaltă parte, fundaşul portughez al echipei Poli Ştiinţa Timişoara, Carlos Alberto Milhazes, consideră partida cu Oţelul Galaţi ca fiind una extrem de importantă în vederea obţinerii unei clasări care să permită participarea bănăţenilor în cupele europene.

Mereu este foarte greu să joci în deplasare, iar Oţelul este o echipă foarte bună. Dar consider că noi jucăm un fotbal frumos şi vom încerca să scoatem un rezultat bun la Galaţi”.

Mai mult, Gheorghe Chivorchian a anunţat că jucătorii au prime la pachet pentru următoarele patru jocuri (afară la Oţelul şi Steaua, acasă cu Dinamo şi Craiova). „Dacă obţinem 9 puncte din următoarele patru jocuri, cred că nu mai putem să scăpăm locurile fruntaşe”, a spus Chivorchian. În tur, Poli a învins cu 4-1 Oţelul, într-un meci al marilor gafe ale portarilor gălăţeni.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !