Măsuri împotriva răspândirii H5N1

Măsuri împotriva răspândirii H5N1
BRUXELLES – Marea Britanie nu reprezintă un pericol în ceea ce priveşte răspândirea gripei aviare în Europa. Aceasta este concluzia la care au ajuns experţii din statele membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles.

Experţii veterinari ai Uniunii Europene consideră că măsurile luate de Marea Britanie sunt suficiente pentru a împiedica răspândirea virusului gripei aviare, care a fost descoperit acum câteva zile în Anglia.

Oficialii britanici au informat celelalte ţări ale Uniunii despre măsurile pe care le-au luat şi despre cercetările efectuate în legătură cu apariţia virusului.

Britanicii spun că virusul descoperit în estul Angliei nu provine din Ungaria, unde gripa aviară a fost descoperită acum câteva săptămâni. Este posibil, deci, ca virusul să fi fost adus de păsări migratoare, poate de pescăruşi.

Comisia Europeană a insistat că autorităţile britanice au respectat ca la carte regulile ce trebuie respectate în caz de depistare a virusului şi, prin urmare, un embargo pe carnea de pasăre britanică ar fi nejustificat, chiar ilegal.

Conform unei directive europene, autorităţile din ţările unde se descoperă gripa aviară trebuie să izoleze zona respectivă cu un perimetru de protecţie de 3 km şi o zonă de supraveghere de 10 kilometri. Păsările infectate sunt omorâte, iar vecinii trebuie să îşi ţină păsările în interior. În plus, deplasarea păsărilor este controlată foarte strict.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor