Măsuri de securitate

3Comentarii
Stadionul Dan Păltinişanu
Stadionul Dan Păltinişanu
TIMIŞOARA – Porţile se deschis cu 4 ore înainte de începerea partidei.

Măsurile de ordine publică la meciul România – Slovenia, programat miercuri, la ora 21.00, la Timişoara, în preliminariile Euro-2008, vor fi asigurate de aproximativ 300 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Timişoara şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş.

În ziua partidei nu se vor mai vinde bilete la meci. Accesul publicului în stadion se va face începând cu ora 17.00, pe bază de bilete, acreditări de presă şi invitaţii emise de FRF. Policardurile emise de clubul Politehnica Timişoara nu sunt valabile la acest meci. Începând cu ora 15.00, se va interzice comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului Dan Păltinişanu.

Conform legii, este interzis accesul în incinta stadionului, cu obiecte contondente (inclusiv suport pentru steag din alt material decât plastic), petarde, fumigene, artificii (atât de producţie autorizată, cât şi artizanală), substanţe iritant lacrimogene, băuturi alcoolice, bannere cu conţinut obscen, incitator la violenţă, rasist sau xenofob, precum şi al persoanelor turbulente sau aflate sub influenţa alcoolului sau a substanţelor halucinogene.

  • Băsescu la meci!
  • “Tricolorii” la biliard
  • Mai greu ca la Celje?!
  • Măsuri de securitate
  • România – Slovenia live pe TION
  •  

     



    3Comentarii

    Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

    inca 1000 caractere ramase

    Citiți principiile noastre de moderare aici !

    versiunea HTML a comentariilor

    Regulament de plasare a anunturilor