Maşinile se vor conduce singure

1Comentariu
Maşinile se vor conduce singure
SUA – O maşină fără şofer botezată Boss a câştigat două milioane de dolari într-o cursă destinată vehiculelor robotizate.

O masina fara sofer botezata Boss a cistigat doua milioane de dolari intr-o cursa destinata vehiculelor robotizate.
Boss a navigat de jur imprejurul unui oras simulat, instalat intr-o baza abandonata a Fortelor Aeriene ale SUA din desertul californian, ferindu-se de alte autoturisme si acoperind 85 de kilometri in mai putin de sase ore, totul fara manipulare umana, scrie BBC. Computerele de bord si instalatiile folosite pentru autodirijare si pentru proiectarea rutelor au facut toata treaba. Boss, construita de Tartan Racing, o echipa formata de Universitatea Carnegie Mellon din Pennsylvania si de General Motors, a avut de infruntat un traseu presarat cu una sau cu doua benzi, cu noduri de cale ferata, cladiri si parcari cu masini stationate, si a impartit drumul cu peste 30 de soferi profesionisti in carne si oase, care au simulat aglomerari de trafic.
Sase masini au trecut linia de sosire, dintr-un set de 11 vehicule care si-au dat singure cheie in zorii zilei de duminica. Celelalte au fost nevoite sa se retraga din cursa dupa accidente sau probleme tehnice. Concurentii motorizati fara sofer aveau alura unor incepatori care invatau pentru permisul de conducere, potrivit Reuters. Opreau la fiecare stop si se straduiau sa respecte grijuliu regulile de circulatie din California, desi se mai impiedicau de cite o smucitura sau se mai aventurau in afara benzii de circulatie.

Competitia, a treia in patru ani, a fost organizata de Agentia pentru Proiecte de Cercetare Inaintate de Aparare a SUA (DARPA), avind drept scop construirea unor vehicule de aprovizionare ghidate de roboti in loc de soldati, care ar putea fi folosite in situatii de lupta. Camionul ecologic TerraMax, inalt de aproape patru metri, a fost proiectat de Oshkosh Truck Corp exact in acest sens. „Monstrul“ robotizat a lasat spectatorii cu gura cascata cind a luat startul si le-a taiat respiratia citeva ore mai tirziu, cind a devenit confuz si s-a izbit de un magazin gol.
Majoritatea competitorilor aratau precum autoturismele normale, dar aveau manunchiuri de senzori montate pe acoperis, pe fiecare colt si in barele de protectie. Piesa de rezistenta a masinii cistigatoare Boss a fost insa Lidar, un scanner rotitor cu laser. „Are incorporate 64 de lasere individuale si se invirteste de zece ori pe secunda pentru a realiza in jur de un milion de masuratori ale mediului inconjurator“, a explicat liderul tehnologic al echipei Tartan Racing, Chris Urmson, citat de BBC.

 Timpul in care laserul ajunge la un obiect si inapoi ii permite unui computer sa calculeze cit de indepartat este obiectul respectiv. Informatia este combinata apoi cu datele emise de senzori, pentru o bataie mai lunga, si cu dispozitive de fotografiat. „Avem algoritmi care proceseaza informatiile si analizeaza locul in care se afla obiectele fixe, cele aflate in miscare si unde ne aflam in relatie cu hartile lumii“, a adaugat Urmson.
Produse aproape de finalizare se bazeaza pe munca din cursele precedente, cum ar fi un computer de la Gray Matter Inc, ce va manevra un autoturism fara a lua decizii complicate. In plus, producatorii auto spun ca tehnologia folosita duminica ar putea ajunge chiar si pe strazile oraselor, pusa mai ales in slujba diminuarii numarului de accidente.
Industria auto urmareste indeaproape aceste noi tehnologii, Larry Burns, vicepresedintele General Motors pe cercetare, dezvoltare si planificare strategica, descriind drept un obiectiv-cheie proiectarea de autoturisme care sa se conduca singure. „Imaginati-va ca puteti vorbi la telefon, va puteti lua micul-dejun si verifica e-mail-urile, lasind manevrarea pe seama vehiculului. Ar fi ceva fenomenal. Este vorba despre o tehnologie ce va duce la masini care nu vor face accidente“, a preconizat el, avind convingerea ca un asemenea nivel de inteligenta artificiala ar putea aparea pe drumuri pina in 2015.
Sursa: Cotidianul



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor