Mai mulţi timişoreni au încercat senzaţia unui consumator aflat sub influenţa drogurilor sau a alcoolului înaintea unui marş organizat exact pentru a atrage atenţia asupra efectului negativ al acestor substanţe. Duminică dimineaţa a fost organizat un marş pe role şi biciclete care a avut ca scop exact atragerea atenţiei asupra efectelor negative pe care le are consumul acestor substanţe. Acţiunea vine în completarea uneia similare, campania „Stop Joc. Stop Drog” – un proiect de conştientizare a tinerilor cu privire la gravitatea consumului de droguri.
În cadrul acestei campanii au fost achiziţionate 30 de perechi de ochelari care simulează efectele induse de consumul de alcool şi droguri ilegale. Cu ajutorul acestor ochelari au aflat şi participanţii la marş cum vede un şofer sau un biciclist atunci când conduce sub influenţa substanţelor interzise şi care sunt riscurile la care se supune, atât el, cât şi ceilalţi participanţi la trafic.
„Nu înţeleg cum cineva poate merge aşa pe stradă, mie deja îmi e rău, nu pot umbla, dar mai să şi conduc”, spunea una dintre participantele care au încercat ochelarii speciali.
Evenimentul a fost organizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara, Clubul Rotary Timişoara Cetate, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi Poliţia Rutieră Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!