Marko Bela: Salariile bugetarilor vor creşte de la 1 ianuarie

11Comentarii
Marko Bela: Salariile bugetarilor vor creşte de la 1 ianuarie
Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că salariile bugetarilor vor creşte de la 1 ianuarie, iar nivelul creşterilor va fi stabilit în perioada următoare, în condiţiile în care Legea salarizării se discută în prezent în coaliţie.

Precizând că în prezent există îngrijorări şi proteste în legătură cu reducerea salariilor cu 25%, Marko a arătat că această măsură de reducere este valabilă până la data de 31 decembrie 2010, iar de la 1 ianuarie 2011 vor fi alte reguli, “cu alte cuvinte se va trece la mărirea salariilor”.

“În ce măsură, cu ce procentaj, cu cazuri concrete, acum se lucrează pe această lege”, a adăugat liderul UDMR.

Vicepremierul a spus că fondul de salarii va fi acelaşi, dar, deoarece între timp s-a recurs la reduceri de personal, la reduceri de cheltuieli, va exista posibilitatea de a creşte salariile într-o anumită măsură.

Marko Bela a precizat că Uniunea doreşte ca salariile mici să crească într-un procentaj mai mare, astfel ca persoanele care primesc salarii mici să fie protejate, fiindcă au o dificultate mult mai mare decât ceilalţi.

Sursa: Mediafax



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor