Marius Lăcătuş revine pe banca Stelei

5Comentarii
Marius Lăcătuş revine pe banca Stelei
Marius Lăcătuş este noul antrenor al Stelei. Am vorbit cu impresarul lui Dorinel şi am spus să-i spună lui Dorinel să nu se mai întoarcă din Germania şi să vină impresarul să-i dau lui banii, să ne despărţim pe cale amiabilă! Marius a acceptat şi va antrena Steaua!“, a afirmat Becali.

Nu e nimic oficial. Steaua are în acest moment un antrenor. Dorinel are contract, eu nu am semnat nimic. Voi discuta cu Gigi Becali şi o să decid“, a declarat Marius Lăcătuş. Deşi Şeful Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, a declarat luni că Marius Lăcătuş nu poate reveni pe banca tehnică a Stelei, deoarece regulamentul nu îi permite unui antrenor să facă două contracte la acelaşi nivel, într-un sezon, indiferent că este vorba despre aceeaşi echipă, patronul Stelei susţine: “am vorbit la telefon cu Mircea Rădulescu şi acesta mi-a spus că nu e interzis ca un antrenor să semneze din nou cu aceeaşi echipă. Lăcătuş va fi noul antrenor al Stelei“. “Pe Lăcătuş l-am anunţat la telefon că este noul antrenor al Stelei. Dumnezeu ştie cu cine pot să iau titlul. Asta e hotărârea mea şi asta am să fac acum“, a adăugat patronul Stelei. Iniţial, Gigi Becali declarase că soarta lui Dorinel Munteanu se va decide miercuri, în Consiliul de Administraţie. “Consiliul de Administraţie se va reuni miercuri şi va decide soarta lui Dorinel Munteanu. Eu cred că Lăcătuş va fi numit antrenor, pentru că, totuşi, a făcut ceva. A calificat echipa în Liga Campionilor, nu e uşor să o elimini pe Galatasaray“, a declarat Gigi Becali. Becali a mai spus că Munteanu nu se va supăra că va fi dat afară şi a explicat: “El se bucură dacă îl dau afară, că primeşte 200.000 de euro“. Becali a dat de înţeles că sunt şanse de schimbare a antrenorului şi în momentul în care a fost întrebat dacă îi va mai da şanse lui Semedo. “Trebuie să-i dau eu şanse? Trebuie să îi dea antrenorul care va fi la Steaua“, a replicat Becali, care a mai lăsat să se înţeleagă şi faptul că tehnicianul a fost criticat de unii jucători, care s-au plâns că antrenamentele lui Munteanu sunt prea grele din punct de vedere fizic, iar tactica meciurilor lasă de dorit. “Mai vorbesc şi eu cu jucătorii şi îmi spun că aleargă 11 kilometri şi mingea tot nu e la ei, pentru că nu stau bine în teren“, a spus patronul Stelei. Becali a mai declarat că în 2009 nu Steaua va lua campionatul, ci el. “Eu voi lua campionatul în 2009, eu, Becali, nu Steaua. Atunci, Dorinel Munteanu va avea 99% merite“, a completat el ironic.

Sursa: Realitatea.net



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor