Marile puteri au luat poziţie după violenţele de ieri din Kosovo

Reactualizat la:
Marile puteri au luat poziţie după violenţele de ieri din Kosovo
Rusia trece la atacuri diplomatice faţă de Alianţa Nord-atlantică, după violenţele de ieri din Kosovo.

Ambasadorul Rusiei la NATO a declarat că trupele KFOR au făcut uz de forţă disproporţionată pentru evacuarea manifestanţilor sârbi din tribunalele ONU din Mitroviţa. El a averizat şi că astfel de incidente s-ar mai putea repeta şi mult mai violent.

Dimitri Rogozin a cerut trupelor alianţei să dea dovadă de reţinere şi să nu intervină în situaţiile politice. Mai precis să respecte strict indicaţiile mandatului ONU sub care se află fosta provincie sârbă. În replică, secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer a declarat că militarii KFOR nu au făcut decât să aplice una dintre rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU. Violenţa trebuie condamnată, a adăugat Scheffer.

Ciocnirile din oraşul divizat Kosovska Mitroviţa au stârnit reacţii din partea Uniunii Europene şi a Statelor Unite.

Statele Unite au condamnat atacurile împotriva soldaţilor NATO şi au cerut comunităţilor din Kosovo să manifeste paşnic. Totodată Departamentul de Stat a lansat un apel către guvernul sârb să denunţe orice act de violenţă şi să ia măsuri pentru reducerea tensiunii în zonă.

După evenimentele de ieri, care au marcat prin violenţă aniversarea independenţei Kosovo, vice-premierul kosovar Hajredin Kuci a reafirmat sprijinul guvernului de la Priştina faţă de forţele de menţinere a păcii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !