Mancini va apela la jucatorii de pe banca de rezerve in meciul cu Timisoara

Reactualizat la:
Mancini va apela la jucatorii de pe banca de rezerve in meciul cu Timisoara
Pentru Mancini, meciul cu Poli Timişoara e la fel de important ca şi derby-ul din Premier League cu Liverpool. Luni, echipa Manchester City, adversara timişorenilor în meciul de joi seara a învins Liverpool cu un scor categoric: 3 – 0.

Deşi formaţia engleză pleacă în disputa din Europa League cu prima şansă după ce a învins Poli Timişoara pe Dan Păltinişanu cu scorul de 1 – 0, întâlnirea este abordată cu aceiaşi seriozitate de antrenorul italian Roberto Mancini.

„Nu avem timp să sărbătorim prea mult victoria cu Liverpool. Sunt foarte obosit în această seară! Acum trebuie să ne pregătim pentru următoarea întâlnire, ce va avea loc peste doar două zile”, a declarat Mancini după partida de campionat de luni. El a avut un alt motiv să fie fericit pentru jocul prestat de fotbaliştii aflaţi sub comanda sa. Pentru prima dată de la preluarea echipei engleze, în tribune s-a aflat şi patronul arab. Jocul echipei şi rezultatul mai mult decât clar au venit ca o mănuşă pentru imaginea lui Mancini. „Îmi doresc ca el (Şeicul Mansour, noul proprietar al Manchester City) să vină la stadion în fiecare săptămână, din păcate nu cred că aceasta se va întâmpla”, a mai declarat Mancini.

Un lucru este cert în partida ce va avea loc joi, de la ora 21.45, în direct pe Digisport, antrenorul Mancini a anunţat că va folosi în teren cu FC Timişoara o echipă puţin diferită de cea din meciul cu Liverpool, Balotelli nu se va mai afla în teren, el fiind accidentat. Italianul a recunoscut că va rula în teren jucători noi, mai puţin folosiţi până acum.

Nouă nu ne rămâne decât să sperăm ca la sfârşitul celor 90 de minute de joc cu Manchester City fericit să fie Mansour al nostru, Gueye, şi nu Mansour „englezul”, şeicul echipei din insulă.



Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor