Prima licitaţie s-a încheiat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) fără niciun ofertant, la mijlocul lui septembrie. Nicio firmă de aparatură medicală nu a depus oferte pentru proiectul de achiziție de aparatură medicală pentru ambulator. S-a reluat procedura şi s-a așteptat până în noiembrie să se vadă dacă la următoarea etapă a acestei proceduri de achiziţii vine vreun reprezentant care să participe la această licitaţie. Nu a venit… Trebuia achiziţionat: RMN, tomograf, ecografe, cardiotopografe, aparate de radiologie, roentgen, colonoscop – în total, 200 de aparate medicale.
”Nu știu ce greșeală s-a făcut, pe mine mă interesează în primul rând faptul că Spitalul Judetean și-a făcut datoria. medicii noștri au înaintat lista cu aparatură medicală necesară pe fiecare secție care deservește ambulatoriul de specialitate, au făcut caietele de sarcini corespunzătoare cerințelor pe fiecare aparat în parte. Fiecare specialist și-a făcut caietul de sarcini pe aparatura meseriei lui, nu eu ginecolog mă bag la gastroenterologie, nu ortopedul se bagă pe chirurgie. Fiecare și-a făcut pe segmentul lui de activitate, acolo unde este profesionist. Și cel mai important este că în timpul procedurii nu am avut niciun aspect legat de partea cu legalitatea, atâta timp când nu există nicio reclamație că din punct de vedere legal nu s-a respectat procedura. Nu am firmă de aparatură medicală, nu am voie să intru în contact cu vreun reprezentant de aparatură medicală, deci noi ne-am făcut datoria. De ce nu au venit reprezentanții, întrebații pe ei. Eu știu doar că ce a depins de colegii mei din Județean s-a făcut, nu am depășit niciun fel de termen, iar CJ Timiș a respectat toată procedura”, spune Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.
Reprezentanții CJ Timiș au declarat, în urmă cu câteva zile, că vor încerca din nou accesarea de bani europeni, pentru aparatură medicală, pe programul de finanțare 2014-2020 al Uniunii Europene.
”Prețurile au fost luate de pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), licitația a fost internațională. Cu toate acestea, la cea mai mare licitație din România privind dotarea cu aparatură de laborator pe proiecte europene nu s-a prezentat nimeni. Și pentru mine este un mare semn de întrebare, având în vedere că, totuși, firmele câștigă de pe urma acestor licitații și nicidecum nu pierd, ori câștigul este cu atât mai mare cu cât suma alocată licitației respective este mai mare. Pentru Spitalul Județean este o pierdere foarte mare. Este vorba de peste 200 de aparate medicale de ultimă generație care satisfăceau absolut toate necesitățile și toate standardele anului 2015”, spune Marius Craina.
Alte articole pe aceeași temă:
S-au pierdut 10 milioane de euro, bani europeni, pentru ambulatoriul Spitalului Judetean Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!