Majoritatea romanilor au sentimente pozitive fata de sefii lor

Majoritatea romanilor au sentimente pozitive fata de sefii lor
Mai mult de jumatate dintre romanii angajati nutresc sentimente pozitive fata de sefii lor, aproximativ un sfert sunt indiferenti, iar o cincime au sentimente negative fata de persoana care ii subordoneaza la lucru.

. Publicatia online www.atitudinea.ro a conceput un studiu in randul vizitatorilor sai, pentru a descoperi modul in care angajatii din Romania se raporteaza la cei care ii subordoneaza la lucru.
In cadrul studiului, au fost luate in calcul sapte sentimente: indiferenta, simpatia, antipatia, respectul, desconsiderarea, dragostea si ura. Sentimentele au fost alese in asa fel incat sa echilibreze, sa ofere posibilitatea alegerii. Astfel, trei dintre aceste sentimente sunt pozitive, trei sunt negative, iar indiferenta am considerat-o neutra. Ordinea in care cele 7 sentimente au fost enumerate a fost alternanta, pentru a nu influenta raspunsurile participantilor la sondaj.
In urma analizei datelor obtinute, rezultatele au scos la iveala faptul ca mai mult de jumatate dintre respondenti nutresc sentimente pozitive fata de propriul sef. Mai exact, atunci cand sunt intrebati: “Ce simti fata de seful tau?”, 21% dintre acestia, aleg din cele sapte sentimente, Dragostea, 20% aleg Respectul iar 14% aleg Simpatia.
Sentimentul predominant fata de sef in randul participantilor la sondaj este totusi Indiferenta, 26% dintre respondenti considerand acest raspuns ca fiind cel potrivit.
Dintre sentimentele negative, cel predominant este Antipatia. 8% dintre angajati isi antipatizeaza seful, in timp ce 6% il desconsidera, iar 5% il urasc. Sentimentele negative insumeaza 19% dintre raspunsuri, obtinand procentul cel mai scazut.
Chiar daca sentimentele negative au obtinut cel mai mic procent, faptul ca aproximativ 1/5 dintre persoanele care au raspuns sondajului, isi antipatizeaza, desconsidera sau isi urasc seful, nu este de ignorat. Astfel de sentimente atrag dupa sine sanse suficient de mari ca persoanele respective sa nu functioneze la un randament optim.
Procentul capata rezonanta cu atat mai mult cu cat traim intr-o economie de piata, economie in care nemultumirea legata de un loc de munca, ar trebui sa atraga dupa sine initiativa de a gasi o alternativa mai potrivita.
Procentul mare obtinut pentru Indiferenta, ar putea fi deopotriva interpretat ca pe o lipsa de colaborare, la nivel afectiv, intre sefi si subordonatii lor. Chiar daca placerea de a desfasura activitatile de la lucru, poate compensa, oferind o atitudine pozitiva fata de postul ocupat, sentimentele pozitive fata de persoana care te verifica, te critica sau te apreciaza, ar aduce un surplus de motivare, ar putea fi un mobil in plus, pentru ca activitatea pe care angajatul o desfasoara sa fie cat mai eficienta.
Studiul a luat in calcul raspunsul a peste 1000 de persoane si a fost realizat in perioada 1 octombrie-10 decembrie 2007.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !