Majoritatea prostituatelor şi traficanţilor de persoane din Germania provin din România şi Bulgaria

6Comentarii
Majoritatea prostituatelor şi traficanţilor de persoane din Germania provin din România şi Bulgaria
Majoritatea victimelor şi traficanţilor de persoane identificaţi în Germania provin din România şi Bulgaria, unde, potrivit comisarului Rainer Bell de la brigada de combatere a crimei organizate din Bonn, sărăcia favorizează criminalitatea de acest gen, relatează Deutsche Welle, în pagina online.

Conform statisticilor oficiale, numărul persoanelor aduse ilegal în Germania pentru a se prostitua a crescut, în 2009, cu 11 puncte procentuale. Atât victimele cât şi traficanţii, în majoritatea celor 534 de dosare soldate – la nivel federal – cu diverse condamnări, provin din România şi Bulgaria Comisarul Rainer Bell susţine că sărăcia este cea care favorizează criminalitatea de acest gen: fetele traficate pleacă de acasă înşelate de promisiunea unui mariaj sau a unui salariu mai bun.

La începutul lui august, poliţia a destructurat, la Bonn, o reţea de traficanţi de persoane, cu origini în Bulgaria. “Femeile erau aduse în hoteluri vechi, unde locuiau mai multe, îngrămădite în aceeaşi cameră, în condiţii precare de igienă. Timp de 12-14 ore erau trimise pe străzi, revenind la hotel numai pentru a dormi”, povesteşte Rainer Bell despre cele aproximativ 15 victime ale reţelei bulgare de prostituţie. Cea mai tânăra dintre fete avea 17 ani.

Chiar dacă pe numele traficanţilor de persoane capturaţi la Bonn au fost eliberate mandate de arest, reţelele criminale din care provin aceştia au numeroase tentacule. “Multe dintre fete consideră că este cât se poate de normal să dea traficanţilor toată suma încasată într-o zi. Uneori, ele sunt perfect de acord să fie pedepsite, dacă nu produc suficient”, adaugă comisarul german.

Sursa: Mediafax



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor