Majoretele sarbesti le vestesc timisorenilor Carnavalul Florilor

De Florina Bălu
Reactualizat la:
Majoretele sarbesti le vestesc timisorenilor Carnavalul Florilor
© Majoretele sarbesti le vestesc timisorenilor Carnavalul Florilor
Pentru timișorenii care nu și-au ales încă o destinație de vacanță, Consulatul Sârbesc are o propunere: Carnavalul Florilor de la Biserica Albă, Serbia. Se anunță o săptămână de petreceri, expoziții de artă, concerte, concursuri, mâncăruri delicioase și defilări ale zecilor de care alegorice împodobite cu flori, care vor face deliciul celor prezenți.

Carnavalul Florilor are o tradiție de peste 100 de ani, fiind una dintre cele mai importante sărbători ale orașului Biserica Albă, din Serbia. Comuna Biserica Albă este caracterizată prin multiculturalitate, având aproximativ 9000 de locuritori de mai multe etnii: sârbi, români, cehi, maghiari, romi, germani, slovaci și ruși. Așezată pe malul râului Nera, Biserica Albă se află la 35 de kilometri de Oravița și Moldova Nouă.

Carnavalul va debuta luni, 24 iunie și va dura până  în 30 iunie. Pe parcursul celor șase zile de carnaval vor avea loc concerte de muzică clasică, susținute de formația So Red, concerte rock susținute de formațiile IDI Begaj, Zidai, Filius și Van Gogh, concerte ale corului orașului și concerte de muzică populară ale mai multor artiști sârbi. Pe parcursul carnavalului vor avea loc și expoziții de artă. Pictorul Cvetko Lainovic își va prezenta ultimele creații, iar turiștii vor putea admira și picturile naive din Covacița și vor avea ocazia să participe la ateliere de pictură. Iubitorilor de literatură li s-au pregătit serate literare, dedicate mai multor scriitori sârbi: Zoran Bognar, Dinko Tucanovic și Veroslav Rancic. Din program nu lipsesc nici competițiile. Vor fi premiați cei mai frumoși copii, va fi aleasă miss Carnavalul Florilor și cea mai frumoasă culegătoare de flori. Iubitorii artei culinare vor avea și ei motive de bucurie, pentru că ultima zi a festivalului va găzdui competiția culinară a ciorbei de pește. Din program nu lipsesc nici competițiile sportive, fiind organizat un concurs de tir la porumbei de argilă și unul de pescuit la plută. Punctul culminant al carnavalului îl va constitui defilarea carelor alegorice împodobite cu flori și focul de artificii, evenimente care vor avea loc sâmbătă seara.

“Carnavalul are o tradiție veche, fiind organizat din 1911, când își face apariția și un consiliu al carnavalului. Avem exponate pe care le prezentăm și în ziua de azi, vechi de 100 de ani. Acest carnaval reprezintă o legătură între toate generațiile care trăiau în trecut și în prezent. La această manifestație toată conducerea orașului muncește la organizare. Festivalul este o mândrie pentru noi și așteptăm turiști din Timiș și Timișoara. Anual avem sute de mii de turiști români care vizitează regiunea noastră”, a declarat președintele Adunării Comunei Bela Crkva, Nenad Zivanovic.

Biserica Albă dispune de sute de locuri de cazare, la pensiuni de una, două sau trei stele. Oferta de cazare la pensiuni de o stea variază între patru și șapte euro zilnic, fără masă. Cei care optează pentru o variantă de cazare cu pensiune completă vor plăti aproximativ 23 de euro pe zi. Transportul nu intră  în oferta turistică.

Pentru a promova Carnavalul Florilor, administrația locală din Biserica Albă a adus la Timișoara grupul de majorete al comunei, care vor defila pe străzile orașului de pe Bega, vor împărți pliante și îi vor invita pe timișoreni la festival.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !