Mailat a fost condamnat la 29 de ani de închisoare în Italia

17Comentarii
Mailat a fost condamnat la 29 de ani de închisoare în Italia
Românul Nicolae Romulus Mailat a fost condamnat la 29 de ani de închisoare de instanţa italiană, pentru uciderea, tâlhărirea şi agresarea sexuală a Giovannei Reggiani.

Potrivit site-ului Roma Citta, Mailat trebuie să plătească şi o amendă penală de 1.000 de euro şi daune materiale stabilite deocamdată la 500.000 de euro
Avocatul românului ceruse suspendarea procesului din lipsă de probe, potrivit acestuia crima asupra Giovannei Reggiani fiind săvârşită de cel puţin patru sau cinci persoane, printre care nu se afla clientul său. De altfel, însuşi Mailat a declarat pe tot parcursul procesului şi chiar şi înainte de declararea sentinţei, că singura sa vină este că a jefuit-o pe italiancă.

Mailat a plâns la aflarea sentinţei

Procurorii italieni ceruseră iniţial pedeapsa cu închisoare pe viaţă însă Curtea de la Roma a decis ca românul să primească 29 de ani de închisoare. El va fi expulzat în România pentru a-şi executa pedeapsa într-un penitenciar.
La aflarea sentinţei, românul a plâns. El a declarat că în tot acest timp justiţia italiană a căutat un vinovat.
Cazul Mailat a ţinut săptămâni întregi prima pagină a ziarelor italiene şi a provocat un val de xenofobie în rândul italienilor. Românul a recunoscut că mediatizarea cazului său a făcut mult rău românilor din Peninsulă dar a susţinut tot timpul că nu a omorât pe nimeni.

Acuzaţii de crimă şi viol

Nicolae Romulus Mailat a fost acuzat în luna octombrie a anului trecut că ar fi bătut, violat şi ucis la Roma, o italiancă de 47 de ani. Giovanna Reggiani a fost găsită într-un şanţ şi, în ciuda eforturilor medicilor, femeia a murit la spital. Poliţiştii care s-au ocupat de caz, l-au identificat ca suspect pe Nicolae Romulus Mailat, un român de 24 de ani. Asta pentru că, în baraca în care locuia bărbatul a fost găsită poşeta Giovannei Reggiani. Martorul-cheie al acuzării este o româncă, Emilia Neamţu. Aceasta a declarat că l-a văzut pe bărbat cum a aruncat trupul italiencei într-un şanţ. La tribunal, suspectul a respins acuzaţiile de crimă şi viol. El susţine că nu a făcut decât să fure geanta Giovannei Reggiani.
Medicii legişti au stabilit, apoi, că victima nu fusese violată. Totuşi, ea a fost găsită pe jumătate dezbrăcată. Conform legii italiene, asta este suficient pentru ca Mailat să fie acuzat şi de violenţă sexuală. Cazul Mailat a fost intens mediatizat şi a stârnit un val de xenofobie în Italia. La scurt timp, guvernul italian a adoptat un decret privind expulzarea imigranţilor infractori, îndreptat în primul rând împotriva românilor. În plus, au existat cazuri de cetăţeni români găsiţi morţi pe stradă. Presa a speculat că aceştia ar fi fost victimele unor răzbunări ale italienilor.

Sursa: Antena3.ro



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor