Mai puţine cozi la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş

2Comentarii
Mai puţine cozi la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş
Pentru a veni în sprijinul agenţilor economici şi persoanelor fizice, dar şi pentru a degreva activitatea ghişeelor, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş pune la dispoziţia timişenilor un nou sistem de efectuare a plăţilor.

Astfel, orice persoană fizică sau juridică care urmează să efectueze plăţi sau să depună declaraţiile lunare la sediul CJAS are la dispoziţie un aparat de la care îşi poate procura un număr de ordine pentru ziua în curs, care conţine ora şi ghişeul la care persoana trebuie să se adreseze pentru a-şi rezolva problema.

„În cazul în care nu mai sunt numere de ordine pentru ziua în curs, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş vine în sprijinul asiguraţilor care trebuie să-şi plătească contribuţia la Fondul Unic al Asigurărilor de Sănătate, oferindu-le prin acest sistem numere pentru zilele următoare şi informându-i exact ora la care sunt programaţi pentru efectuarea plăţii, precum şi ghişeul”, spune Mariana Mocioalcă, purtător de cuvânt al CJAS Timiş.

De asemenea, agenţii economici au posibilitatea de transmite declaraţiile lunare la fondul unic al asigurărilor de sănătate şi prin intermediul internetului, pe site-ul CJAS existând o aplicaţie pentru raportări online.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor