Mai multi profesori timisoreni au fost premiati de Academia Romana

De Marcel Hoster
Mai multi profesori timisoreni au fost premiati de Academia Romana
© Tion: Mai multi profesori timisoreni au fost premiati de Academia Romana
Mai mulţi profesori din cadrul Universităţii de Vest Timişoara au fost premiaţi de Academia Română, pentru reuşitele obţinute în activitatea lor. Ei au fost distinşi în cadrul unei şedinţe solemne a Adunării Generale a instituţiei.

Rezultatele activităților de cercetare științifică și publicațiile membrilor comunității academice a Universității de Vest din Timișoara au atras și în acest an atenția juriului de premiere al Academiei Române, mai mulţi specalişti fiind premiaţi pentru activitatea desfăşurată. Distincțiile au fost acordate în ședința solemnă a Adunării Generale a Academiei Române.

În acest an, printre „premianții” Academiei s-au numărat și câţiva reprezentanți ai Universității de Vest din Timișoara. Cornel Ungureanu a fost premiat la secțiunea Filologie și Literatură cu Premiul „Titu Maiorescu”, pentru lucrarea „V. Voiculescu. Oglinzi paralele”. Martin Olaru a primit Premiul „Simion Mehedinți“, la secțiunea Științe Genomice, el fiind coautor, alături de un grup de alţi autori, pentru lucrarea „Crişana-Maramureş. Atlas geografic al patrimoniului turistic”. De asemenea, au fost premiaţi Nicolae Doca şi Gheorghe Ianoş pentru lucrarea „Bazele fizice și chimice ale fenomenelor de mediu”, ei primind premiul „Marin Drăcea“, la secțiunea Științe Agricole și Silvice.

Conform Academiei Române, premiile se acordă oamenilor de știință și litere, artiștilor români, din țară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea și opera lor, la dezvoltarea culturii și științei românești.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase