Mai curat, dar mai ieftin

1Comentariu
Trofeul a fost făcut din materiale reciclate.
Trofeul a fost făcut din materiale reciclate.
Personalul Spitalului Judeţean din Timişoara ştie acum să sorteze deşeurile infecţioase. Reprezentanţi ai acestei instituţii au participat la programul finanţat de Agenţia de Dezvoltare a Austriei şi implementat de o firmă de consultanţă din aceeaşi ţară.

Scopul programului, care a durat un an, a fost de a ajuta firmele să aibă o producţie ecologică. În cele din urmă 15 firme, alături de Spitalul Judeţean au primit certificate care atestă că au o producţie curată. „La Spitalul Judeţean de exemplu a fost implementată o măsură care se referă la manipularea deşeurilor medicale. Pentru ca cele infecţioase să fie distruse e nevoie de bani mulţi, în funcţie de cantitate. Fiind redusă cantitatea, sunt economisiţi şi bani”, a precizat Klarer Jurg, reprezentantul Agenţiei de Dezvoltare a Austriei.

În urma sfaturilor date de austrieci cele 15 companii timişorene vor reduce în următorii doi ani costurile de producţie cu câte 450.000 de euro anual, ceea ce va amortiza investiţiile făcute pentru o producţie ecologică.

Şi Primăria Timişoara a primit o diplomă şi un trofeu pentru că a ajutat la implementarea proiectului. Pentru a fi în ton cu tema programului, trofeul este ecologic, pentru că toate materialele din care a fost făcut sunt reciclate şi reciclabile.

Carmen Barna

carmen.barna@informmedia.ro



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor