Luptă pentru locul II

Luptă pentru locul II
Înaintea etapei cu numărul 20 (din 28 câte sunt programate în sezonul regulat), gruparea bănăţeană BCM Elba ocupă un onorant loc II. Această poziţie este ameninţată însă de CSU Sibiu, una dintre cele mai bune şi constante echipe din ultimii ani, care se află la două puncte diferenţă de echipa timişoreană, dar care are şi un meci mai puţin disputat.


Partida se anunţă de grad zero, deoarece
victoria garantează o poziţionare pe podium
şi pentru următoarele etape. În tur,
bănăţenii s-au impus la o
diferenţă minimă, 83-82, însă
în ultimele 11 confruntări directe din
campionat, ardelenii au un mic avantaj (6-5). Sibiu –
Timişoara va însemna un nou duel între
americanii din Ardeal (Matthews, Johnson, Harisson,
Scxott) şi sârbii din Banat (Djambici,
Velikovici, Pesici, Vasojevici, Markovici). Elevii lui
Dragan Petricevici au pierdut un prim duel cu
americanii în acest retur la Tg. Mureş,
însă în tur, i-au învins pe
toţi, pe teren propriu. Duelul se anunţă
interesant şi pe plan tactic, Mircea Vulc şi
Dragan Petricevici fiind doi dintre cei mai
apreciaţi tehnicieni din România. Pentru
„sibianul” Brice Kabengele va fi unul
special, deoarece sezonul trecut îmbrăca
tricoul echipei de pe Bega. Sibiul vine după un
eşec dureros la Cluj-Napoca, suferit după 2
reprize de prelungiri, în timp ce BCM a
obţinut o victorie acasă, dar cam
neconvingătoare cu echipa din Oradea. Acesta este
încă un motiv pentru fiecare echipă de
a obţine cele două puncte, altă
variantă decât succesul,
însemnând pierderea contactului cu primul
loc. Această partidă din cadrul etapei a
20-a, va începe la orele 21 şi va fi
transmisă în direct pe postul Telesport.

Daniel Neacşu

daniel.neacsu@informmedia.ro

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor