Lupac – Ezeriş, cronica unui spectacol pe cinste

De Sorin Rogoz
Reactualizat la:
Lupac – Ezeriş, cronica unui spectacol pe cinste
LUPAC – Voinţa Lupac – Progresul Ezeriş 4-3 (3-1), duminică, 17 martie, în primul meci al liderului din acest an pe teren propriu, în cadrul etapei a XIV-a a Ligii a IV-a. Meciul a fost unul extrem de disputat, cu răsturnări de situaţie, chiar şi cu îmbrânceli, ingrediente care au garantat spectacolul pe care îl aşteptau toţi cei din tribune.

Băieţii antrenaţi de Boşco Vişatovici au deschis scorul în minutul 8, când Popa, lansat în adâncime, a reuşit să ajungă la 16 metri, de unde a şutat plasat, în colţul din stânga al porţii apărate de Manole. Oaspeţii au egalat şase minute mai târziu, după un corner de pe partea stângă executat de Ciurea, mingea, respinsă de apărarea Lupacului, a ajuns din nou la căpitanul Progresului, care a recentrat în careu, iar Albu s-a înălţat şi a trimis imparabil cu capul în plasă. În minutul 21 nervii nu au mai putut fi ţinuţi în frâu, după un fault al lui Urlică asupra lui Avramovici, jucătorii celor două echipe îmbrâncindu-se la centrul terenului, ei fiind însă calmaţi de centralul Dorin Voina, care a acordat două cartonaşe galbene, câte unul de fiecare echipă. Gazdele s-au desprins pe tabelă în minutul 24, când Străin a bătut un aut de pe stânga, mingea a fost prelungită până în careul Ezerişului, de unde Avramovici a trimis-o, cu o execuţie spectaculoasă, în plasa porţii adverse. Scorul pauzei a fost stabilit în minutul 35, de către Străin, care a profitat de o greşeală a fundaşilor oaspeţi şi, de pe stânga, a trimis un lob peste portarul Manole.

După pauză, în teren a intrat parcă o altă echipă a Ezerişului, mult mai determinată, care a profitat de pasul înapoi făcut de gazde, la adăpostul avantajului de două goluri. Elevii lui Adrian Enăşescu au redus din handicap în minutul 75, când au beneficiat de un penalty acordat de Dorin Voina după un henţ în careu comis de Krkelic, lovitura de pedeapsă fiind transformată cu siguranţă de Ciurea, care a trimis în stânga lui Petruţ. Oaspeţii au reuşit egalarea în minutul 86, atunci când Ciurea a executat o lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta, înalt, la colţul lung, iar Albu s-a înălţat şi l-a învins din nou cu o lovitură de cap pe Petruţ. Văzându-se în pericol de a pierde două puncte, gazdele s-au năpustit în atac şi, cu doar un minut înainte de fluierul final, au marcat golul victoriei, în urma unei lovituri libere de la 30 de metri lateral dreapta executată de Străin, Avramovici reluând în plasă, pe jos, de la doar 3 metri, dintr-o pădure de picioare.

Voinţa Lupac: D. Petruţ, C. Popa, A. Avramovici, V. Marcu, M. Cheda, L. Străin, A. Modâlcă (min. 89, A. Vădean), A. Mitru, B. Bărbulescu, D. Mihuţescu (65, M. Krkelic), C. Oncică; rezerve: F. Lolea, A. Lucian, M. Banac, Gh. Călin. Antrenor, Boşco Vişatovici.

Progresul Ezeriş: C. Manole, M. Horţ, M. Albu, P. Măduţă, M. Curcudel, C. Roşu (46, A. Sîrbu), R. Ciurea, A. Urlică, F. Burdan (58, H. Marişescu), I. Simion, D. Suciu: rezerve: I. Budai, A. Cocoşilă, A. Leonte, F. Duman, C. Doană. Antrenor, Adrian Enăşescu.

A arbitrat la centru Dorin Voina, din Reşiţa, asistat la cele două linii de Alexandru Stamatoiu şi Miomir Novacovici, ambii din Moldova Nouă. Observatori: Daniel Surdu şi Monica Sabolovits, ambii din Reşiţa.

Foto: A.S.Progresul Ezeriș



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor