Luminile iernii au fost expuse la Timisoara

Luminile iernii au fost expuse la Timisoara
Peisaje montane, pârâuri, molizi încărcați de zăpadă, zidul unei case ninse şi ferestrele lovite de fulgii de nea reprezintă doar câteva dintre cele mai frumoase 30 de instantanee surprinse de studenți în cursa pentru obținerea titlului de cea mai bună fotografie de iarnă.

Studenți din toată țara au luat parte la concursul foto „Luminile iernii”, organizat de Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații (LSFETc) din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Fie că au făcut fotografii în Oradea, Reșița, Sibiu, Timișoara sau București, tinerii ajunși în finală au avut selectate câte o fotografie fiecare. În total au fost prezentate într-o expoziţie 30 de fotografii despre anotimpul rece.

„Am observat o activitatea fotografică intensă în Timișoara, dar și la nivel național. Așa a luat naștere acest concurs”, a declarat unul dintre organizatori în deschiderea expoziției, care a avut loc luni după-amiază, în holul Facultății de Electronică a UPT. Radu, student la Universitatea Politehnica, unul dintre cei 30 de finaliști, a spus că a fost o provocare pentru el să găsească cea mai frumoasă imagine a iernii. Printre membrii juriului s-a numărat şi alpinistul Cristian Tzecu. „O idee bună cred că ar fi dacă am merge mai departe un pic: să organizăm niște întâlniri între pasionați și să discutăm fotografiile făcute. Cred că am învăța multe din asta”, a afirmat Tzecu.

Expoziția poate fi vizitată, până în 4 martie, în holul Facultății de Electronică de pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 2, în 5 și 6 martie în Piața Unirii, iar în perioada 7-11 martie în holul Universității de Vest. Fotografiile vor putea fi admirate și în Iulius Mall, în perioada 14-20 martie.

Cele mai frumoase trei instantanee vor fi premiate, alături de cea mai populară fotografie. În fiecare din locurile unde poate fi văzută expoziția vor fi urne, iar doritorii vor putea alege cea mai reuşită poză.

M.M. Hojda



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor