Lucrările la Bastion merg bine dar nu în ritmul dorit

2Comentarii
Lucrările la Bastion merg bine dar nu în ritmul dorit
Conducerea Consiliului Judeţean ar dori urgentarea lucrărilor de renovare desfăşurate la Bastion. „Deocamdată, am ajuns la 20% din lucrări. E bine că acestea se realizează dar aş fi preferat o urgentare a renovării.

Motivele sunt în mare parte obiective, pe măsură ce se lucrează se descoperă diferite probleme care nu erau prevăzute, trebuie adoptate soluţii în conformitate cu ceea ce se descoperă la faţa locului”, a declarat Constantin Ostaficiuc, preşedintele CJ Timiş. La Bastion are loc una dintre cele mai mari lucrări de renovare desfăşurate în capitala Banatului. Printr-un program de finanţare european se doreşte transformarea locaţiei într-un ansamblu multifuncţional cu spaţii atât comerciale, cât mai ales culturale. Finanţarea totală depăşeşte nouă milioane de euro, din care cinci milioane din fonduri Phare, 1,6 milioane de la bugetul de stat şi trei milioane de euro din fondurile proprietarului ansamblului, Consiliul Judeţean. Până în prezent au fost cheltuiţi numai 350.000 de euro, se lucrează în prezent la renovarea sau mai bine zis repararea zidurilor şi acoperişului din pământ al Bastionului. Din păcate, cei care au deţinut aceste spaţii în anii trecuţi au intervenit destul de mult asupra structurii şi aceasta a fost afectată. Lipsa unor cărămizi de vechimea celor existente la Bastion a necesitat intervenţia asupra zidurilor dar se încearcă totuş păstrarea pe cât posibil a aspectului original al clădirii. Pentru corpul A al Bastionului s-a adoptat soluţia utilizării unei tencuieli speciale, aceasta nu va nivela „la nivel de rigips” a zidurilor ci se încearcă doar o acoperire a numeroaselor găuri lăsate de cei care au deţinut spaţiul. Diferitele lucrări de amenajare interioară au afectat puternic cărămida din ziduri. În ceea ce priveşte corpul B, aici nu se va aplica tencuială, exact pentru a se vedea cum arătau zidurile iniţial. „Eu sper că vom reuşi să ne încadrăm în termenul de 18 luni de la lansarea lucrărilor pentru finalizarea acestora. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 1 aprilie, lucrările trebuie finalizate pe 30 noiembrie 2009”, a mai declarat Ostaficiuc. Până atunci, se lucrează de zori la acoperişul clădirii, acesta va fi refăcut în totalitate. În curtea ansamblului se lucrează la descărcarea arheologică a lucrărilor pe locul unde va fi instalat un amfiteatru.

Primăria nu a început încă lucrările

Dacă pe partea Consiliului Judeţean se lucrează, pe partea deţinută de Primărie la Bastion nu se întâmplă absolut nimic. Aici există un chiriaş, contractul acestuia ar trebui să expire pe 31 decembrie. „Am discutat cu finanţatorul, cu primăria, cu consultantul, sperăm ca după această dată să pornească lucrările şi de cealaltă parte a Bastionului”, am aflat de la Constantin Ostaficiuc. O veste neplăcută pentru timişoreni se referă la posibila închidere temporară a sensului unic de criculaţie auto, dinspre Hotelul Continental spre Punctele Cardinale. „Doar când vom lucra la intrările de sub Bastion”, ne-a garantat Ostaficiuc.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor