Administraţia Bazinală de Apă Banat – ABA Banat este aproape de a duce la bun sfârşit lucrarea hidrotehnică inclusă în cadrul proiectului „Decolmatare şi reprofilare curs Moraviţa”. Este vorba de o lucrare efectuată din fonduri proprii, valoarea totală a investiţiei fiind de 98.675 lei. Până în acest moment s-a realizat circa 80% din totalul lucrărilor de amenajare a albiei, au transmis reprezentanții insituției.
Lucrarea a fost necesară pentru că albia Moraviţei nu mai asigura preluarea debitelor mari din perioadele cu ploi abundente, datorită colmatării şi a vegetaţiei arborescente, care au creat blocaje în albie. Această capacitate redusă de preluare şi tranzitare a debitelor maxime prin albia minoră a cursului de apă este una dintre cauzele producerii inundaţiilor în zonă.
Lucrările au început în luna iunie a anului trecut, pe tronsonul Şemlacul Mare – Şemlacul Mic şi în zona localităţii Moraviţa. S-au executat lucrări de amenajare a albiei: terasamente, decolmatări de albie, defrişări de vegetaţie arborescentă pe o lungime de 13,4 km. În cadrul lucrărilor a fost folosit un excavator şi un buldozer, operaţiunile fiind realizate de către angajaţii Sistemului Hidrotehnic Timiş, din cadrul ABA Banat. Au mai rămas de executat lucrări pe încă 3 km, care vor fi realizate în cursului trimestrului trei al anului în curs. Valoarea lucrărilor executate până acum este de 78.940 lei.
Lucrările de regularizare a cursului de apă Moraviţa pe tronsonul Şemlacul Mare – Şemlacul Mic şi în zona localităţii Moraviţa vor contribui la creşterea gradului de protecţie a populaţiei şi punerea în siguranţă a proprietăţilor din aria localităţilor Şemlacu Mare, Şemlacu Mic, Moraviţa, Percosova, Butin şi Dejan.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!