Lucrările efectuate de Direcţia Apelor au scăzut nivelul Begăi

1Comentariu
Lucrările efectuate de Direcţia Apelor au scăzut nivelul Begăi
A scăzut nivelul apei pe canalul Bega. Timp de două zile timişorenii au putut observa că nivelul apei a fost destul de scăzut. Deşi imaginea canalului nu a fost una prea plăcută, situaţia a apărut ca urmare a lucrărilor de curăţare a canalului.

Problemele au fost vizibile în porţiunea dintre intrarea Begăi în Timişoara şi ecluza de la Sânmihaiu Român. „Măsura a fost necesară. Am lucrat la nodul hidrotehnic de la Sânmihai. Am început deja să dăm drumul la apă, nivelul va reveni în scurt timp la normal”, am aflat de la Titu Bojin, director al Administraţiei Bazinale de Apă Banat Timişoara. Angajaţii de la ape au verificat starea de funcţionare al echipamentelor hidromecanice de la Nodul Hidrotehnic Sânmihaiu Român şi a lucrărilor hidrotehnice din zona ecluzei de pe Bega din comuna de lângă Timişoara. Alimentarea cu apă a oraşului nu a fost afectată de lucrări. Canalul Bega se află într-un amplu proces de decolmatare a albiei, urmând ca după finalizarea lucrărilor să devină navigabil până la graniţa cu Serbia.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor