Lucrari finalizate la Centrul de Mari Arsi din Timisoara. Asistentele – greu de angajat

De Adrian Panduru
6Comentarii
Lucrari finalizate la Centrul de Mari Arsi din Timisoara. Asistentele – greu de angajat
© Tion: Lucrari finalizate la Centrul de Mari Arsi din Timisoara
Lucrările la Centrul de Mari Arși de la Spitalul Județean din Timișoara au fost finalizate, într-o primă fază. Au fost realizate sala de operație și trei saloane pentru cei care vin cu arsuri grave. Mai sunt de realizat două saloane destinate marilor arși, trebuie comandată aparatura medicală și angajat personal… Aici e o problemă…

Dacă toate demersurile vor merge conform planului este posibil ca la mijlocul – finalul lui 2017 clinica să înceapă să funcționeze. Clinica a fost realizată în Casa Austria, de lângă Spitalul Județean Timișoara. După o pauză de doi ani, lucrările au fost reluate în 2014, iar acum s-au finalizat, într-o primă fază, minus cele două saloane din cinci, câte vor fi în total. Până acum s-au investit aproape 900.000 de euro, bani de la Consiliul Județean Timiș, iar în continuare mai sunt necesari 600.000 de euro. Asta pe lângă aparatura medicală, care va fi cumpărată cu bani de la Ministerul Sănătății.

„Este o mândrie uriașă pentru spitalul județean – am finalizat și ne apropiem de recepția centrului de mari arși – primele trei boxe pregătite pentru terapia pacientului cu arsuri grave. Lucrările au fost oprite în 2012, doi ani, după care s-a reluat procedura de reabilitare și modernizare, aproape de un an de zile putem spune că am finalizat-o. Pentru ca acest centru să devină funcțional, trebuie să avem în vedere că avem nevoie de aparatură și personal. Pentru aparatură am făcut solicitări către Ministerul Sănătății, în valoare de 17 milioane de lei, a fost aprobată în totalitate de Ministerul Sănătății. Am demarat întocmirea caietelor de sarcini și suntem în faza de evaluare a caietului de sarcini. Noi sperăm ca cel târziu la începutul anului 2017 să demarăm procedura de licitiație, urmănd ca în 3-4 luni să fim gata și să dotăm cu aparatură centrul de mari arși”, a spus managerul Spitalului Județean Timișoara, Marius Craina.

Probleme întâmpină conducerea Spitalului Județean Timișoara în ceea ce privește posturile scoase la concurs, mai precis cele de asistente. Deși au fost scoase la concurs 24 de posturi de asistente pentru această secție, doar jumătate au fost ocupate. Salariul mic în comparație cu alte centre de acest fel, ținând cont că se va lucra în terapie intensivă, plus mirajul locurilor de muncă din străinătate mai bine plătite, face ca personalul calificat să nu dorească să ocupe aceste posturi.

„Nu a fost personal dornic să se angajeze la terapie intensivă, la compartimentul de mari arși. Rescoatem la concurs toate posturile neocupate. Din păcate cu personalul avem o mare problemă. Ori salariul e mic, ori pleacă foarte multă lume în străinătate”, a spus Marius Craina.

În total este vorba de 50 de posturi de medici și asistente. Dacă medicii au fost angajați, problema e la asistente. În jur de 2.500 de lei ia salariul o asistentă debutantă, iar cele cu experiență ajung la 3.000 și ceva.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor