Lucrari din colectia Brukenthal, expuse la Muzeul de Arta Timisoara

De S.P.D.
2Comentarii
Lucrari din colectia Brukenthal, expuse la Muzeul de Arta
Lucrari din colectia Brukenthal, expuse la Muzeul de Arta
O amplă expoziție despre arta germanilor din Transilvania în secolul XX, cu lucrări de pictură şi grafică din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal, se va deschide în această săptămână la Muzeul de Artă Timișoara (MAT).

Vernisajul expoziţiei “Arta germanilor din Transilvania (secolul XX)” este programat joi, 5 septembrie a.c., de la ora 18, la Palatul Baroc din Piaţa Unirii Timişoara. Expoziţia, îngrijită de curatorul dr. Iulia Mesea (Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu) şi de comisarul Marius Cornea (Muzeul de Artă Timişoara), va fi deschisă publicului până în data de 6 octombrie 2013, putând fi vizitată zilnic între orele 10-18 – luni închis, anunță organizatorii.

“Expoziţia Arta germanilor din Transilvania (secolul XX). Lucrări de pictură şi grafică din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal este a doua componentă a proiectului expoziţional organizat în parteneriat de Muzeul Naţional Brukenthal şi Muzeul de Artă Timişoara, proiect ce a debutat anul trecut (şi a fost dedicat secolelor XVIII-XIX) şi şi-a propus să ofere publicului vizitator o imagine amplă asupra producţiei artistice a saşilor / germanilor din provincia intracarpatică pe parcursul a aproape două secole.

Colecţia Muzeului Naţional Brukenthal deţine cel mai însemnat fond de pictură şi grafică ale germanilor din Transilvania, ceea ce creează posibilitatea unei prezentări complexe, evolutive, prin opere numeroase şi elocvente ale celor mai importanţi reprezentanţi, reliefând atât specificul artei locale, cât şi influenţele receptate din arta europeană.

Structura expunerii evidenţiază momentele de efervescenţă, personalităţile cu contribuţiile cele mai notabile la viaţa artistică a acestei zone, fără să neglijeze artiştii mai puţin cunoscuţi, din ale căror creaţii se păstrează uneori lucrări fermecătoare, aduse acum pe simeza expoziţiei.

Tematica expoziţiei fixează ca moment de pornire a expunerii perioada primelor semne de înnoire, de modernitate, marcate prin operele artiştilor activi la cumpăna dintre secolele XIX-XX (Arthur Coulin, Arnold Sigmund, Robert Wellmann, Fritz Schullerus, Anna Dörschlag, Lotte Goldschmidt), având un moment spectaculos prin lucrările pictorilor şi graficienilor influenţaţi de simbolism şi expresionismul german ale începutului de secol XX (Hans Eder, Karl Hübner, Grete Csaki-Copony, Margarete Depner etc.). Revenirea la tradiţionalism în grilă realistă se regăseşte în operele lui Hans Hermann, Trude Schullerus, Heinrich Schunn ş.a.” , explică dr. Iulia Mesea, curator.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor