Luat cu Salvarea de la Parchet

6Comentarii
Luat cu Salvarea de la Parchet
TIMIŞOARA - Îmi dai nişte bani şi eu rezolv să fii angajat la Poliţia Comunitară! Îi cunosc bine pe şefi, astfel că nu va fi nicio problemă!

Aşa a încercat un timişorean să facă rost de 500 de euro de la un tânăr care îşi dorea să lucreze ca poliţist comunitar. Acesta din urmă habar n-avea că cel care îi promitea un loc de muncă, de fapt, nu cunoştea pe nimeni de la instituţia cu pricina.

A simţit însă că ceva e putred la mijloc pentru că i-au fost ceruţi banii mai repede decât stabiliseră. Aşa că, omul, neîncrezător, a decis să anunţe un procuror de cele ce aveau să se întâmple. A fost organizat un flagrant ca la carte. Tânărul a dus banii celui care îi promisese slujba, iar în acel moment, au apărut oamenii legii. Bărbatul a fost reţinut imediat.

Este vorba de un şofer de 62 de ani din Timişoara. În timp ce era audiat de procurori la Parchet, bărbatului i s-a făcut rău şi a fost luat cu Salvarea din anchetă. După ce i s-au acordat îngrijiri medicale, omul a fost arestat preventiv şi e cercetat pentru trafic de influenţă.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor