Lozincile, sarea şi piperul campaniei electorale

Slogan pro-Băsescu
Slogan pro-Băsescu
Campania pentru referendum e în plină desfăşurare. La mare preţ în această perioadă sunt lozincile electorale. Unele partide şi-au găsit deja sloganul de campanie, în vreme ce altele au lăsat pe seama inspiraţiei demonstranţilor să improvizeze.

Startul campaniei l-a dat preşedintele suspendat Traian Băsescu. El a ieşit în mijlocul mulţimii încă din ziua suspendării sale. În Piaţa Universităţii mulţimea l-a întâmpinat cu urale şi cu cântece de genul: “Noi de aici nu plecăm, nu plecăm acasă, până când nu ne recuperăm libertatea noastră”.

Două zile mai tîrziu, Traian Băsescu s-a dus la Braşov. Lozincile au răsunat în toată Piaţa Sfatului, iar bannerele afişau mesaje ca “Geoană ai vrut război, te vom bate noi, ţi-ai tras aliat, un Călin trucat”, “Vin anticipate, Geoană treci în spate” sau “Băsescu nu uita, Braşovu-i de partea ta!”.

Principalul miting pro-Băsescu a avut loc însă în Piaţa Cosnstituţiei din Bucureşti. Peste 10.000 de susţinători au venit în faţa Palatului Parlamentului cu pancarte inedite: “322 şi-au bătut joc de noi”, “Parlamentul ne vrea în Congo, noi vrem în România”, “Băsescu e cool” şi “Arde-i pe corupţi!”.

Tabăra adversă nu s-a lăsat mai prejos. Sute de oameni au participat, vineri, la Craiova, la un miting împotriva lui Băsescu, organizat de PSD. Tonul l-a dat liderul social-democrat: “S-a inventat o nouă specie: răzgândacul politic”, “Tot 322 de nave a avut şi flota României şi a rămas una” sau “Pe 19 mai seara trebuie să spunem cu toţii: fuse şi se duse!”.

Pe tot parcursul discursului preşedintelui Mircea Geoană, un grup format din tineri pesedişti a scandat lozinci anti-Băsescu pe scena Casei Studenţilor din Craiova. Printre acestea s-au distins: “Băsescu 5 minute!”, “Geoană preşedinte!” sau “Marinarul dictator, să se-ntoarcă pe vapor!”.

Singurul partid care şi-a ales şi un slogan pentru campanie este PLD: “PLD şi Stolojan sunt alături de Traian”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !