Loviţi de criza medicamentelor

2Comentarii
Loviţi de criza medicamentelor
REŞIŢA – Refuzul distribuitorilor de a mai livra medicamente se face simţit şi în judeţ.

Iată că încă odată asistăm la drama oamenilor simpli provocată de interese financiare la nivel înalt. De această dată în prim plan se află cetăţenii bolnavi şi care au nevoie de medicamentaţie şi distribuitorii de medicamente. Ameninţările repetate ale distribuitorilor de medicamente şi materiale sanitare au fost puse în practică, iar decizia acestora de a sista livrările va fi simţită din această săptămână de farmacii, iar dacă situaţia nu se remediază, criza va ajunge în cel mai scurt timp în spitale.

Stocurile de medicamente din farmacii sunt pe cale de a fi epuizate.
„Este clar că stoparea livrărilor de medicamente afectează şi judeţul Caraş-Severin. Stocurile sunt pe terminate. Sunt multe medicamente care deja lipsesc de pe rafturile mai multor farmacii din judeţ“, ne-a spus Stela Damian, preşedintele Colegiului Judeţean al Farmaciştilor Caraş-Severin.
Semnalul de alarmă a fost tras de faptul că, în pofida asigurărilor date de Ministerul Sănătăţii, distribuitorii au încetat livrarea medicamentelor, al căror preţ este afectat de devalorizare, iar stocurile de medicamente din farmacii sunt pe cale de a fi epuizate.

Această situaţie de criză este agravată şi de faptul că, din cauza obligativităţii prescrierii medicamentelor pe denumire comercială, farmaciştii sunt în imposibilitatea de a le înlocui pe cele care nu se mai găsesc în stocuri cu unele care conţin aceeaşi substanţă activă.

Cel mai grav este că lipsesc medicamente absolut necesare cardiacilor sau persoanelor care suferă de diabet.

Anca Preda

anca.preda@informmedia.ro



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor