Locurile unde timisorenii pot iesi in strada. Lista primariei pentru manifestari publice

De Roxana Deaconescu
6Comentarii
Locurile unde timisorenii pot iesi in strada. Lista primariei pentru manifestari publice
© Foto: arhiva
Timișoara va avea în curând o listă actuală cu locuri în care se pot organiza proteste, mitinguri, concerte sau fel de fel de evenimente culturale. Proteste pot fi ținute doar în patru piețe din oraș și la intrarea într-un parc, iar cu artificii se poate arunca doar lângă catedrală.

Consilierii locali vor avea pe mese, la următoarea ședință, un proiect de hotărâre care stabilește locurile în care se poate autoriza desfășurarea de spectacole și manifestări cultural-artistice și sportive pe raza orașului. Vorbim despre completarea unei hotărâri mai vechi, de aproape zece ani, lista fiind pusă la punct de către reprezentanții Poliției Locale, care susțin că „se urmărește gestionarea și luarea măsurilor specifice prevenirii și combaterii faptelor care ar putea aduce atingere ordinii și siguranței publice, a actelor de natură teroristă”.

Dacă inițial se puteau organiza fel de fel de manifestări în doar 13 locuri din oraș, numărul acestora se triplează. Cu titlu de noutate apar malurile Begăi, zona pietonală din centrul istoric și strada Mărășești, precum și diverse parcuri din cartiere, unde se desfășoară rugile cartierelor, dar și aeroportul utilitar de la Cioca.

Timișorenii vor putea ieși în stradă organizat, pentru proteste și mitinguri, doar în piețele Victoriei, Unirii, Sf. Gheorghe, Traian și pe platoul din fața Parcului Central. De altfel, platoul din fața Parcului Central este singurul loc unde se poate autoriza amplasarea de artificii pe domeniul public.

Lista propusă de Poliția Locală:

Piața Unirii – muzică clasică, jazz, pop, folk, spectacole tineret, arta în stradă, muzică de promenadă, fanfară, proiectul cultural „Timiş̦oara – Mica Vienă”, terase cu program artistic, vizionare de competiţ̦ii sportive

Platou Iulius Mall – orice gen de spectacole (fără circ şi parcuri de distracţie), cu acordul administratorului parcării

Arena Aqua Sport (Ştrandul Tineretului) – orice gen de spectacole muzicale, expoziții

Piaţa de Gros – spectacole de folclor, târguri

Piaţa Traian – spectacole de folclor, folk, muzică de promenadă, fanfară, arta în stradă

Complex Studenţesc – muzică pop, rock, orice gen de spectacole muzicale

Piaţa Operei – parcare Modex – târg de mărţişor, Paşte, Crăciun, orice gen de spectacole muzicale

Piaţa Libertății – orice gen de spectacole muzicale, acţiuni sportive şi culturale

Str.Mărășești – artă în stradă, expoziții, evenimente cultural artistice

Incinta Muzeului Satului – spectacole de folclor, jazz, fanfară, folk, artă în stradă

Grădina de Vară Capitol – vizionare de filme, de competiţii sportive, spectacole de muzică

Platoul din fața Parcului Central – foc de artificii

Parcul Botanic – dans, muzică de promenadă, muzică ambientală, arta în stradă

Parcul Regina Maria (Parcul Poporului) – spectacole de folclor, jazz, fanfară, folk, artă în stradă și muzică de promenadă, concerte

Parcul Ion Creangă (Parcul Copiilor) – spectacole, expoziții, competiții pentru copii

Piața Sf.Gheorghe – spectacole de teatru, folclor, jazz, fanfară, folk, dans, artă în stradă

Parcul Alpinet (Parcul Flora ) – spectacole de folclor, jazz, fanfară, folk, artă în stradă şi muzică de promenadă

Piaţa Romanilor – spectacole de folclor, folk, muzică de promenadă, fanfară, arta în stradă

Platoul din fața Complexului Bega – spectacole de artă în stradă, expoziții, evenimente cultural artistice

Platoul Shopping City – orice gen de spectacole , parcuri de distracţie, cu acordul administratorului parcării

Str. Jules Verne – Scoala Gen. Nr.4 , Zilele Cartierului Plopi, Kuncz, spectacole de folclor, fanfară, folk, muzică de promenadă

Parcul Frații Constantin, str. Garofiței – Zilele Cartierului Fabric, spectacole de folclor, fanfară, folk, muzică de promenadă

Str. I. I. de la Brad, Str. Holdelor, Piața Nouă – Zilele Cartierului Calea Lipovei, spectacole de folclor, fanfară, folk, muzică de promenadă

Piața Avram Iancu – Zilele Cartierului Mehala și Zilele Cartierului Circumvalațiunii, spectacole de folclor, fanfară, folk, muzică de promenadă

Str. Veronica Micle intersecție cu str. Al. Ruso – Zilele Cartierului Blașcovici, spectacole de folclor, fanfară, folk, muzică de promenadă

Str. Tabor intersecție cu str. Bogdăneștilor – Zilele Cartierului Ronaț, spectacole de folclor, fanfară, folk, muzică de promenadă

Zona Stadionului „Dan Păltinișanu” – competiții sportive, evenimente cultural artistice

Str. Herculane – Școala Gen. Nr. 15, Zilele Cartierului Fratelia-Steaua, spectacole de folclor, fanfară, folk, muzică de promenadă

Parcul Petofi Sandor – Zilele Cartierului Freidorf, spectacole de folclor, fanfară, folk, muzică de promenadă

Parcul și Terenul de Joacă pentru copii, str. Ismail – Zilele Cartierului Ghiroda, spectacole de folclor, fanfară, folk, muzică de promenadă

Platoul Sinaia – Zilele Cartierului Iosefin, spectacole de folclor, fanfară, folk, muzică de promenadă

Piața Țarcului – evenimente cultural artistice

Zona Pietonală Cetate – delimitată de străzile piața Huniade, piața Victoriei, bd. Republicii, str. Sf. Ioan, str. C. Brediceanu, str. Gh. Dima, Piața Mărăști, str. Oituz, Piața I. C. Brătianu, str. Hector, str. Proclamația de la Timișoara, str. C.Telbisz, evenimente cultural artistice

Zona Aeroportului Utilitar Cioca – evenimente cultural artistice

Malul Canalului Bega și între podurile Mihai Viteazul și Podul Regal, evenimente cultural artistice și sportive



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor