Locuri bugetate la Universitatea de Vest pentru olimpicii la chimie

Locuri  bugetate la Universitatea de Vest pentru olimpicii la chimie
Elevii olimpici la Chimie sunt premiați de Universitatea de Vest din Timișoara. Premiile nu sunt în bani, ci elevilor le este oferită posibilitatea de a accesa fiecare câte un loc bugetat la oricare dintre specializările de chimie ale instituției.

Liceenii de clasa a XII-a, premiați la Olimpiada Națională de Chimie, desfășurată la finalul lunii ianuarie și începutul lui februarie în Timișoara, sunt admiși fără concurs la oricare dintre specializările de chimie ale Universității de Vest din Timișoara. Un număr de 14 elevi, care au obţinut premii I, II şi III la competiție, se află în această situaţie.

Tinerii provin din întreaga ţară: Arad, Bucureşti, Buzău, Constanţa, Iaşi, Oneşti, Ploieşti etc. Pentru a fi studenții UVT, elevii trebuie să accepte oferta universității. Aceștia vor putea beneficia de locuri în căminele instituției şi de scutire de la plata taxei cămin. Dacă vor avea un comportament demn premiului obţinut la olimpiada naţională de chimie, în cei trei ani de studiu, taxele de şcolarizare pe care nu ar mai trebui să le plătească se ridică la 7 500 lei, adică 2 500 de lei pe an, precizează rectorul Ioan Talpoș.Dacă acestora li se adaugă cei 3 000 de lei din scutirea de la plata taxei de cămin pe perioada celor trei ani de studiu la ciclul licenţă, suma totală se ridică la 10 500 de lei.

Considerăm că diplomele acordate de universitate şi promisiunea făcută tinerilor premianţi validează calităţile de cercetători ale acestora. Ei sunt deja tineri cu aptitudini de studiu şi cercetare, iar potenţialul lor trebuie valorificat de către Universitate”, a adăugat rectorul Universităţii de Vest. În aceeaşi ordine de idei, Universitatea de Vest din Timişoara va urmări şi traseul elevilor de clasa a XI-a premiaţi la olimpiadă, asigură acesta.

M.M. H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor