„Locul 1 e al Timişului”

1Comentariu
„Locul 1 e al Timişului”
Reprezentanţii UDMR Timiş se pregătesc pentru alegerile europarlamentare din iunie, la care Uniunea va participa alături de Consiliul Naţional Maghiar de Transilvania (CNMT). Cap de listă va fi episcopul Laszlo Tokes, preşedintele CNMT şi totodată membru al UDMR Timiş.

În mod normal, înţelegerea dintre UDMR
şi Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania ar
trebui să fie parafată duminică, la
Târgu Mureş, spune preşedintele UDMR
Timiş, Halasz Ferenc. „Am hotărât
să mergem împreună la aceste alegeri. Locul
unu pe listă va fi ocupat de preşedintele
Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, de
domnul episcop Laszlo Tokes, pe locurile doi şi trei
vor fi reprezentanţi ai UDMR, iar pe patru din partea
Consiliului Naţional Maghiar. La alegeri se
porneşte sub sigla UDMR, iar lista se numeşte
„lista naţională a maghiarilor”.
Locul unu este al Timişului, pentru că domnul
Tokes face parte şi din UDMR Timiş”, a
declarat, miercuri, Halasz Ferenc. Din această
alianţă lipseşte Partidul Civic Maghiar.
Liderul UDMR Timiş consideră că este
important ca maghiarii să aibă reprezentare
în Parlamentul European şi să poată
să-şi spună „ofurile” şi
acolo, în condiţiile în care atacurile
preşedintelui Traian Băsescu la adresa UDMR se
înteţesc: „Mult-iubita teamă a
pericolului maghiar începe să devină o
modă în retorica domnului preşedinte. Este
foarte bine că domnul preşedinte şi-a propus
să-şi cunoască ţara, iubeşte tot
mai mult Ţinutul Secuiesc, ne face vizite tot mai
dese, unde din păcate se lansează într-o
serie de afirmaţii nu tocmai la locul lor, pornind de
la ideea epurării etnice. Nu prea ştie
dânsul ce înseamnă epurare etnică…
S-ar putea ca prezenţa românilor în
instituţiile din Covasna şi Harghita să lase
de dorit din punct de vedere numeric etc, dar epurarea
etnică înseamnă că sunt daţi
afară de acolo şi cu metode destul de agresive.
Eu cred că nu se pune această problemă.
(…) Domnul preşedinte are un scop foarte clar
politic, în ultima vreme s-a învăţat
să atace permanent UDMR”, a adăugat Halasz.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor