Locuitorii din Timisoara ar putea primi apa calda cu portia

53Comentarii
Locuitorii din Timisoara ar putea primi apa calda cu portia
Directorul general al Colterm Timişoara, Aurel Matei, a anunţat, marţi, că timişorenii ar putea să ajungă să primească apă caldă după un program strict, de câteva ore pe zi, din cauza datoriilor acumulate de societate la plata facturilor la gaz metan.

Potrivit directorului Colterm, reprezentanţii OMV Petrom au anunţat societatea că, dacă nu vor fi achitate parte din datoriile acumulate la furnizorul de combustibil, la gaz, dacă soldul nu va scădea, cantitatea de gaz metan furnizată va fi redusă cu 50 la sută şi pe viitor se va ajunge chiar la sistarea furnizării gazului metan.

„Am avut discuţii aprinse cu reprezentanţii Petrom Gaz, OMV Petrom, privind datoriile la plata facturilor la gaz şi ameninţarea că ni se reduce sau sistează furnizarea de gaz metan. Avem restanţe la plată de 80 de milioane de lei, din decembrie 2009. Noi am făcut eforturi foarte mari de a achita facturile, am reuşit să plătim în jur de 43 de milioane de lei, dar nu am reuşit ca soldul facturilor încasate de Petrom să scadă şi nu să crească. (…) Petromul doreşte să-şi recupereze banii. Săptămâna aceasta ne-au solicitat o sumă de 3,5 milioane de lei, din care am reuşit să plătim 2,2 milioane de lei”, a declarat Matei. Acesta a precizat că s-a ajuns în această situaţie pentru că nu s-au primit subvenţiile necesare de la bugetul local şi cel de stat la energia termică, dar şi din cauza unor investiţii realizate în trecut de Colterm.

Potrivit fundamentărilor făcute pentru anul 2010, compania timişoreană de termoficare ar fi trebuit să primească, pentru tot anul, suma de 51 de milioane de lei de la bugetul de stat, diferenţa de preţ la combustibil, respectiv 57 de milioane de lei de la primărie, diferenţa de preţ la tariful către populaţie. De la guvern s-au prevăzut 21,6 de milioane de lei (s-au primit 12,2 milioane), iar în bugetul local a fost prevăzută suma de 25 de milioane de lei (s-au primit până acum 10,1 milioane), susţine şeful Colterm. „Noi am insistat atât la guvern, cât şi la primărie, dar probabil că nu vom primi aceste sume în avans. De la bugetul de stat probabil că până în trimestrul patru nu va mai da subvenţia la combustibil. S-a ajuns în această situaţie cu datoriile şi pentru că s-au făcut investiţii în 2007-2008, care n-au fost acoperite cu finanţare şi pentru acestea s-au întocmit nişte bilete la ordin, bani pe care am fost nevoiţi să îi plătim în 2009”, a mai explicat Aurel Matei.

Apă caldă cu program

Directorul Colterm a anunţat şi programul după care ar putea fi furnizată apa caldă pentru cei racordaţi la sistemul centralizat, şi asta chiar începând de miercuri, dacă negocierile cu reprezentanţii OMV Petrom nu vor avea succes. „Vom fi nevoiţi să furnizăm apă caldă cu program dacă se va face această reducere, dar încă mai negociem, vom avea discuţii şi azi şi mâine. Dacă nu vom reuşi să ajungem la o înţelegere cu cei de la OMV Petrom, noi am propus un program de apă caldă, care a fost discutat şi la primărie. Programul va fi de la 6.00 la 9.00 dimineaţa şi de la 17.30 la 23.30, de luni până vineri, în zilele lucrătorare, iar sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale între orele 8.00-11.30 şi 18.00-23.30. Aceasta va fi livrarea către populaţie”, a adăugat Matei.

Directorul Colterm nu a putut să ofere detalii despre cât va dura această situaţie, pe care a catalogat-o şi el ca fiind anormală. Reprezentanţii societăţii spun că au primit totuşi asigurări din partea municipalităţii că se vor mai plăti ceva bani, circa 600.000-700.000 de lei, în perioada următoare.



53Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor