Lista scolilor din Timisoara renovate de primarie in vara anului 2016

De Roxana Deaconescu
Lista scolilor din Timisoara renovate de primarie in vara anului 2016
© Tion: Lista scolilor din Timisoara renovate de primarie in vara anului 2016
Mai multe școli din Timișoara au fost pregătite de noul an școlar în urma unor investiții făcute de Primăria Timișoara. Municipalitatea a modernizat și reabilitat atât clădiri ce adăpostesc grădinițe, cât și școli generale și licee.

Potrivit viceprimarului Dan Diaconu, s-au făcut lucrări serioase la Grădinița CFR, unde au fost făcute amenajări interioare pentru primirea Grădiniței nr. 21, precum și la Liceul Electrotimiș, unde s-au făcut lucrări de reparații la cantină și la cămin, în Grădinița PN 14, unde a fost reabilitată fațada și s-au făcut lucrări interioare, precum și la Generală 4, unde au fost reabilitate sălile de la parter. Investiții au fost făcute și la Școala Gen. 19, unde a fost reparat acoperișul, au fost reparate jgheaburile și burlanele și au fost renovate complet zece săli de clasă, instalația electrică, instalația de încălzire și caloriferele, dar și la Liceul Grigore Moisil, unde au fost renovate grupurile sanitare. La Colegiul Bănățean s-a făcut igienizarea interioară și au fost renovate toaletele și s-au amenajat interioarele la spălătorie, în curte, fiind transformate în șapte săli de clasă pentru învățământul primar, valoarea lucrărilor fiind de 300.000 de lei. La Școala Gen. 2 s-a făcut igienizarea clădirii de pe str. Islaz pentru grupa 0 din Septembrie.

„Clădirea de pe strada Islaz nr. 44-46, aferentă Școlii Generale 15, a fost dată în folosință Școlii Generale nr. 2, cu scopul desfășurării cursurilor într-un singur schimb. Clădirea a fost nefolosită în ultimii trei ani, în momentul de față fiind angajate lucrări de reparații și igienizări interioare, branșare la Colterm și dotare cu mobilier, în valoare de 70.000 de lei. De asemenea, parterul Colegiului Electrotimiș a fost renovat capital, pentru șase săli de clasă, un laborator de chimie, patru cabinete. S-au amenajat și toate grupurile sanitare din școală, lucrările totale cuprinzând schimbarea parchetului, a caloriferului, a corpurilor de iluminat, repararea și igienizarea pereților, parchet pe holul școlii, reparații la scări. În prezent mai sunt lucrări de renovare capitală interioară și dotare a cantinei, precum și la etajul 2 al căminului, constând în renovarea capitală a 11 camere și grupuri sanitare”, a declarat viceprimarul Dan Diaconu pentru tion.ro.

Fațada Grădiniței PN 16 a fost și ea renovată și au fost schimbate și geamurile și ușa de acces ale clădirii, dar s-au făcut și lucrări de reparații interioare. La Grădinița PP 19 s-au făcut recompartimentări și reparații interioare. În urma reorganizării rețelei școlare, Grădinița PP Poșta, aflată în chirie, a fuzionat cu activitatea grădiniței PP19.

La Colegiul Economic F.S. Nitti s-au făcut reparații la acoperiș, la sălile de clasă și la laboratorul alimentar, iar la Grădinița PP 33 de pe strada Olimpiadei s-au făcut reparații și igienizări în demisol.

Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I” a beneficiat de o renovare capitală și de dotarea cantinei, care a fost închisă din 2013.

Bazinul de înot de la Generală 30 a fost reabilitat complet, acolo fiind modernizate și vestiarele și grupurile sanitare. Tot pentru Gen. 30 s-au cumpărat și un sistem de ventilație pentru grupele de pregătitoare, opt videoproiectoare, două table interactive, două imprimante și mobilier pentru trei săli de clasă.

La Grădinița PP 32 de pe str. Stegarilor nr. 2 a fost schimbată instalația de gaz și au fost igienizate patru săli de clasă, în valoare de 70.000 de lei. Igienizări s-au făcut și la Grădinița PP 23 de pe str. Musicescu, în trei săli de clasă. Acolo s-au schimbat și corpurile de iluminat, valoarea totală a investiției fiind de 23.000 de lei.

S-au făcut investiții și la Liceul Teologic Penticostal Logos de pe strada Transilvania, renovări și igienizări. A fost schimbat și parchetul, dar și corpurile de iluminat, pentru cabinetul de informatică, matematică și clasele pregătitoare, lucrările fiind în valoare de 45.000 de lei.

La Liceul Azur de pe Calea Martirilor nr. 64 a fost schimbată instalația de alimentare cu apă caldă, rețeaua interioară din incinta școlii. Tot în această vară, potrivit reprezentanților primăriei, a fost reabilitată fațada clădirii care adăpostește Școala Gen. 12 de pe Iancu Văcărescu. Oficialii municipalității nu au putut preciza și care este valoarea totală a investițiilor făcute în unitățile de învățământ din Timișoara.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase