„Limbajul câinelui” – o enigmă?!

„Limbajul câinelui” – o enigmă?!
Încă din cele mai vechi timpuri, nevoia de comunicare a reprezentat o coordonată majoră pentru om, când au fost imaginate diverse sisteme primitive de comunicare între diferite comunităţi umane.

Astăzi, comunicarea dintre oameni a atins cote de neimaginat. Telefonul mobil sau comunicaţiile prin satelit au devenit un fapt cotidian care nu mai miră pe nimeni. Dar se pare că omul a uitat să înveţe comunicarea şi cu alte specii cu care coabitează şi mai ales cu prietenul său de o viaţă, câinele.

Pentru o bună comunicare între doi indivizi trebuie să existe în primul rând un limbaj pe care să-l cunoască şi să-l utilizeze ambii interlocutori. Această comunicare se realizează relativ uşor între oameni, deoarece au la dispoziţie diverse sisteme de comunicare. Dar atunci când omul trebuie să comunice cu alte specii, problema se complică deoarece nu există un limbaj comun celor două specii care să intermedieze legătura dintre acestea. Sau poate că el există dar nu toţi oamenii îl pot observa şi înţelege. Comunicarea între câine şi stăpân se stabileşte de cele mai multe ori unilateral.

Adică stăpânul, omul, cu suprema sa dorinţă de dominare, înscrie câinele la cursuri de dresaj. Este adevărat că în acest fel se crează un vocabular pentru câine, o serie de cuvinte care adresate câinelui pot avea pentru acesta o semnificaţie aparte, astfel el putând înţelege şi executa dorinţele stăpânului.

Dar, aşa cum afirmam şi mai devreme, comunicarea presupune un dialog, adică o circulaţie de informaţii în ambele sensuri, atât de la om către câine cât şi invers. Însă, din nefericire stăpânul om nu poate recepţiona mesajele pe care i le transmite câinele, sub diferite forme.

Şi acest lucru se întâmplă fie că nu este capabil de a recepţiona mesajele câinelui, fie datorită faptului că omul, în calitatea sa de cea mai inteligentă fiinţă de pe planetă, cum singur îi place să se considere, nu crede că aceste mesaje există. Dar oricât de greu ar fi de crezut, totuşi câinele încearcă să comunice pe mai multe căi decât ne putem imagina.

Este foarte adevărat că aceasta diferă de la un individ la altul, adică există câini mai puţin „comunicativi” şi alţii mai rezervaţi în a-şi exterioriza dorinţele şi sentimentele. Desigur că nu orice proprietar de câine poate fi în măsură de a înţelege măcar parţial mesajele pe care încearcă să i le transmită câinele său, dar scopul acestor rânduri este de a-i determina pe proprietarii de câini să conştientizeze existenţa acestui limbaj al câinelui şi mai ales căile de comunicare posibile. Cel mai comun limbaj este „comunicarea fonică”, adică prin sunete. Observaţi că nu am spus prin lătrat deoarece există pe lângă lătrat există şi alte sunete cu semnificaţii specifice care nu pot fi considerate lătrat dar care intră în sfera de comunicare. Printre acestea se numără scâncetul, fornăitul, suspinul, geamătul şi altele, care pot transmite tot atâtea mesaje pentru stăpân. Tonalitatea, frecvenţa şi intensitatea lătratului pot de asemenea exprima diverse mesaje pe care numai un stăpân atent şi care posedă anumite cunoştinţe în domeniu le poate aprecia la adevărata lor semnificaţie. Astfel, le recomand proprietarilor de câini să fie mai atenţi la dorinţele exprimate de prietenul lor, câinele.

Altă posibilitate de comunicare este „statusul postural”, sau, mai pe înţelesul tuturor, „atitudinea”. Aceasta înseamnă că un câine ne poate transmite un mesaj şi prin întreaga sa atitudine, respectiv prin poziţia corpului, a cozii, a capului, semnificativă fiind în acest sens şi privirea.

De exemplu, un câine care se lasă pe labele din faşă şi are coada ridicată şi mişcată frecvent cu frenezie, de obicei doreşte să ne comunice un mesaj extrem de clar: ne invită la joacă. Nu întotdeauna mesajele pe care doresc să ni le comunice câinii sunt lipsite de intenţii agresive. Spre exemplu, un câine care labele uşor flexate, urechile lăsate înapoi , capul retras între umeri, ochii semiînchişi şi eventual pielea uşor încreţită pe frunte, ne transmite un mesaj la fel de clar: posibilitatea declanşării unui iminent caz de atac. În această situaţie este mai bine să vă retrageţi, aceasta în cazul în care aţi înţeles mesajul la timp. Bineînţeles că toate aceste semne prin care câinele intenţionează să comunice cu stăpânul sunt interpretabile şi în funcţie de starea fiziologică a câinelui în momentul respectiv.

Astfel, o căţeluşă care scânceşte insistent ne poate transmite că doreşte imperios să meargă afară pentru necesităţi fiziologice, în afara programului obişnuit de plimbare, iar dacă este bolnavă ne avertizează că are dureri; în schimb, dacă are căţeluşi pe care îi alăptează, adesea ea doreşte să ne atragă atenţia asupra unei siuaţii inedite apărute în cuibul unde sunt căţeluşii. Există şi alte posibilităţi sau variante cum ar fi faptul că vă poate „anunţa” că nu mai are apă în castron sau că aţi uitat să îi daţi mâncarea la ora obişnuită. Desigur că în funcţie de imaginaţia şi expresivitatea câinelui, la aceste semnale se pot adăuga şi gesturi extrem de convingătoare.

Uneori, putem vedea câinele cum ne aduce castronul de apă gol şi îl depune semnificativ la picioarele noastre. Dar, de cele, mai multe ori, limbajul câinelui rămâne o enigmă pentru stăpânul său, sau rareori acesta din urmă desluşeşte ceva din dorinţele prietenului patruped. În mod frecvent, comunicarea este într-un singur sens şi anume de la stăpân la câine. Prin această comunicare se doreşte impunerea anumitor condiţii şi pretenţii pe care stăpânul le are referitor la câinele său.

Este adevărat că uneori am întâlnit situaţii în care atunci când câinele încearcă să comunice cu proprietarul, acesta îl ceartă sau îl obligă să tacă. Mai grav este atunci când câinele semnalizează prin lătrat, zgomote sau mişcări neobişnuite în arealul său de pază, iar stăpânul, în loc să se deplaseze pentru a vedea ce se întâmplă, se frăbeşte să ţipe la câine pentru a-l determina pe acesta să tacă şi pentru a nu deranja vecinii. În aceste cazuri, rolul de pază al câinelui chiar nu mai este de înţeles.

În concluzie, toţi proprietarii de câini trebuie să-şi amintească de faptul că prietenii noştri necuvântători au ceva de spus şi doresc să se facă înţeleşi. Depinde numai de dumneavoastră dacă veţi încerca să comunicaţi pe aceeasi „frecvenţă” cu ei.

Dr. Dan Florin Voicu

Articol din revista Dog Magazin

www.dogmagazin.ro




Regulament de plasare a anunturilor