Lidia intră în şantier anul viitor!

9Comentarii
Lidia intră în şantier anul viitor!
Timişoara – Primăria pregăteşte noi studii de fezabilitate, pentru mai multe lucrări importante din oraş. Unul dintre acestea se referă la modernizarea străzii Lidia şi extinderea ei la patru benzi pe tot tronsonul de la strada Drubeta la AEM.

Deşi intens circulată, strada Lidia din Timişoara nu este deloc un motiv de mândrie pentru administraţia oraşului. Carosabilul este într-o stare foarte proastă, iar şoferii sunt nevoiţi să facă slalomuri printre capacele de canal, care, unele sunt mai jos decât nivelul drumului, altele – prea sus. Reprezentanţii municipalităţii vor însă să regândească circulaţia în zonă, odată cu modernizarea acestei străzi. “Vrem să introducem spre aprobare, în şedinţa de consiliu local de la sfârşitul lunii, studiul de fezabilitate pentru extinderea străzii Lidia la patru benzi, integral, pe porţiunea de la strada Drubeta până la AEM. Noi am comandat SF-ul, iar specialiştii spun că se poate face acest lucru. Vrem să reamenajăm complet zona, drumul şi trotuarele, să facem parcări, pentru că acum două benzi sunt ocupate de maşinile parcate, pe unele porţiuni, inclusiv să extindem transportul în comun. Dacă se aproba studiul acum, execuţia va începe anul viitor“, ne-a declarat şeful Direcţiei Drumuri şi Transporturi a primăriei, Culiţă Chiş. Tot în şedinţa CLT de la finele lunii vor fi supuse spre aprobare studiile de fezabilitate pentru modernizarea a 38 de kilometri de linie de tramvai şi a drumurilor aferente: “Vrem să facem, cu fonduri structurale, mai multe tronsoane, care au rămas nemodernizate – Calea Buziaşului, Cetăţii, Bogdăneştilor, Victor Hugo, jumătatea care a mai rămas din strada Drubeta şi Ana Ipătescu“, a precizat Chiş.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor