Liderul PSD Timiş, propus pentru şefia Senatului

21Comentarii
Liderul PSD Timiş, propus pentru şefia Senatului
Ilie Sârbu este propunerea PSD la fotoliul de preşedinte al Senatului, a anunţat Biroul Permanent al partidului. PSD urma să aleagă un politician care să îl înlocuiască pe Nicolae Văcăroiu, care a demisionat pentru a prelua conducerea Curţii de Conturi.

Propunerea PSD va fi înaintată Senatului pentru validare. Doru Ioan Tărăcilă se declară nemulţumit de această decizie a partidului, întrucât el a asigurat interimatul la Senat. Şi liberalii şi-au prezentat un candidat la preşedinţia Senatului: Radu Câmpeanu, preşedinte fondator al PNL. Acesta nu candidează, deci se va putea ocupa exclusiv de conducerea Senatului, a spus Puiu Haşotti. La rândul său,UDMR a anunţat că senatorul Gyorgy Frunda reprezintă proprunerea pentru şefia Senatului. “A fost opţiunea partidului şi nu se poate schimba nimic în şedinţa grupului”, a declarat Sârbu. “Nici în Senat nu se mai schimbă mare lucru”, a adăugat acesta. “Rămâne doar să asigurăm o bună desfăşurare a lucrărilor o perioadă”, a încheiat Sârbu. Senatorul a câştigat cursa internă şi la nivelul grupului PSD de la Senat. Colegii social-democraţi i-au acordat fostului ministru al Agriculturii 22 de voturi, iar lui Doru Ioan Tărăcilă 17 voturi. Un alt pretendent la şefia Senatului, Şerban Nicolae şi-a retras candidatura în forul social-democrat.

Sursa: Realitatea.net



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor