Lider taliban, pe punctul de a trece de partea NATO!

Reactualizat la:
MAREA BRITANIE – Un lider tribal afgan ar putea trece de partea forţelor NATO din sudul Afganistanului, împreună cu mii de susţinători înarmaţi, scrie cotidianul britanic “Telegraph“.

Potrivit surselor militare occidentale, dar şi a celor talibane, Mullah Abdul Salaam, şeful tribului Alizai, negociază cu guvernul afgan trecerea de partea acestuia, o înţelegere ce ar putea fi încheiată chiar în această săptămână. Diplomaţii occidentali au confirmat ieri faptul că Mullah Salaam ar putea să întoarcă armele în câteva zile.

Mullah Salaam, care luptă împreună cu talibanii în provincia Helmand, este un fost comandant taliban şi fost guvernator al provinciei Helmand, în timpul guvernului taliban, îndepărtat de la putere în 2001. Surse militare au declarat că forţele britanice din zonă “urmăresc cu interes negocierile “.

Ar fi pentru prima dată când guvernul de la Kabul şi aliaţii săi occidentali reuşesc să exploateze diviziunile tribale care există în rândurile talibanilor. Potenţiala înţelegere este în acord şi cu eforturile făcute de SUA în Irak pentru a desprinde liderii tribali suniţi de aliaţii lor din Al-Qaida.

Potrivit surselor militare şi talibane, Mullah Salaam ar fi încercat să negocieze în secret cu guvernul, însă acest lucru s-a aflat şi alţi lideri talibani au încercat să pună la cale asasinarea lui. “Este foarte influent, iar mii de lupători din tribul nostru îi sunt loiali”, a declarat Haji Saleem Khan, şeful consiliului tribal (Shura) al tribului Alizai din Helmand.

Mullah Abdul Salaam este protejat de membrii tribului, 200 de luptători fiind plasaţi în jurul casei sale, în timp ce se aşteaptă ajutorul guvernului. Un diplomat occidental a declarat că preşedintele afgan Hamid Karzai a cerut forţelor NATO să intervină în sprijinul lui Mullah Salaam, dar până acum nu s-a întâmplat acest lucru. Lt. Col Richard Eaton, purtătorul de cuvânt al trupelor britanice din Helmand, a declarat că “soluţia împotriva insurgenţilor este în ultima instanţă una politică”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !