Liberalii din Timiş s-au lansat la Oradea

6Comentarii
Liberalii din Timiş s-au lansat la Oradea
PNL a ales Oradea pentru lansarea candidaţilor liberali pentru alegerile parlamentare pe regiunea de Nord-Vest a ţării. Din Timiş a participat o delegaţie de 95 de liberali.

Ca la orice lansare politică, liberalii şi-au prezentat realizările şi promisiunile electorale, ba chiar premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că „suntem campionii Europei în ceea ce priveşte creşterea economică” şi toate ţările ne privesc cu admiraţie şi invidie. Chiar dacă la capitolul infrastructură ţările europene n-au niciun motiv de invidie, cel puţin nu privind la judeţul Timiş, reprezentanţii PNL spun că… au motive de mândrie şi în acest domeniu, ba chiar la nivel declarativ prelungesc viitorul drum expres Oradea-Arad până la… Timişoara: „«De asemenea, pe vremea guvernării liberale, s-au demarat lucrările la Autostrada Transilvania, la drumul expres Oradea-Timişoara şi drumurile naţionale Oradea-Deva şi Oradea-Satu Mare», «guvernarea liberală de dreapta a adus României cea mai mare creştere economică şi odată cu ea, creşterea salariilor şi a pensiilor», au fost doar unele dintre realizările guvernării, prezentate de vorbitori”, se arată într-un comunicat al PNL Timiş. Tăriceanu nu a ezitat să critice filiala PNL Timiş, chiar la lansare, pentru rezultatele slabe obţinute la alegerile locale.
Candidaţii PNL Timiş sunt: pentru Senat – Nicolae Robu (Colegiul Timişoara Est), Radu Dimeca (Timişoara Vest), Carmen Popescu (Colegiul Sânnicolau, Jimbolia, Deta), Ioan Ambruş (Colegiul Lugoj, Buziaş, Recaş), iar pentru Camera Deputaţilor – Horia Cristian (Torontal), Longin Popescu (Iosefin), Viorel Coifan (Elisabetin), Dan Bara (Fabric), Ioan Romoşan (Sânnicolau Mare), Flavius Nicoara (Recaş), Dana Varga (Lugoj), Claudiu Ţaga (Jimbolia), Ionel Patrichi (Buziaş) şi Dan Sarmeş (Deta).



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor