Lecţii de tratare a disfuncţiilor sexuale la Timişoara

Lecţii de tratare a disfuncţiilor sexuale la Timişoara
Medicii din Timişoara învaţă cum să abordeze bărbaţii cu disfuncţii sexuale. Cursul, organizat în premieră naţională, face parte din cadrul Săptămânii Europene a Urologiei.

Aproximativ 30 de medici urologi, de familie sau psihiatri vor învăţa cum să îşi abordeze pacienţii care au probleme sexuale şi ce tratamente să le prescrie. Cel care le va explica, la acest curs, cadrelor medicale cum să facă toate acestea este prof. dr. John Dean din Marea Britanie, preşedintele Societăţii Internaţionale de Medicina Sexualităţii şi secretarul general al Societăţii Europene de Medicina Sexualităţii.

Medicii vor învăţa cum să comunice cu pacienţii cu probleme sexuale, cum să pună un diagnostic, dar şi care sunt principalele tratamente aplicabile”, a spus asist. univ. dr. Dana Bucuraş.

Cursul, care se va desfăşura până duminică, la Hotel Reghina Blue, reprezintă o premieră naţională şi o necesitate, deoarece problemele sexuale au cam lipsit de pe agenda medicilor români.

Deşi în activitatea noastră ne întâlnim destul de des cu probleme de sexualitate, atât în ceea ce priveşte pacienţii bărbaţi, cât şi femeile, sexualitatea a lipsit foarte mult timp din preocupările medicilor. Studiile arată că 70% din cazurile cu disfuncţii sexuale ţin de cauze metabolice ori cardiovasculare”, a declarat Nicolae Calomfirescu, preşedintele Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România.

Statisticile arată că aproximativ 1,4 milioane de bărbaţi peste 35 de ani din România suferă de disfuncţii sexuale, iar medicii atrag atenţia că acestea afectează cuplul, societatea, dar şi calitatea vieţii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor